Ani grei de închisoare pentru bărbatul care a trimis bombe artizanale criticilor lui Trump
Trimiterea prin poştă a acestor bombe artizanale, pentru care Cesar Sayoc a pledat vinovat în martie, a suscitat o îngrijorare la scară naţională şi a dus la o amplă anchetă a poliţiei pe întreg teritoriul American, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Natura şi circumstanţele acestor infracţiuni sunt oribile”, a explicat judecătorul Jed Rakoff, când şi-a dat verdictul.
Sayoc, care locuia în Florida, a expediat coletele la sfârşitul lui octombrie 2018 la circa 15 personalităţi anti-Trump. Printre cei vizați se află miliardarul şi filantropul George Soros, fostul secretar de stat Hillary Clinton, fostul preşedinte Barack Obama, fostul vicepreşedinte Joe Biden sau actorul new-yorkez Robert de Niro.
Niciunul dintre colete nu a explodat şi nici măcar nu a ajuns la destinatari. Însă vizându-i în mod specific pe democraţi, acestea au făcut să crească tensiunea în SUA, în plină campanie electorală pentru alegerile de la jumătatea mandatului de la 6 noiembrie.
Cesar Sayoc, care avea antecedente judiciare şi trăia într-o camionetă acoperită cu postere pro-Trump şi anti-democrate, a fost arestat în Florida, la cinci zile după ce primul colet a fost găsit în cutia din scrisori a reşedinţei lui George Soros, din nordul New York-ului.
În urma unei vaste operaţiuni, poliţia a găsit amprentele sale digitale şi ADN-ul său pe pachete. Bărbatul a fost inculpat iniţial pentru 30 de capete de acuzare, care făceau ca el să rişte închisoarea pe viaţă.
El a pledat vinovat, în cele din urmă, pentru 65 de capete de acuzare, recunoscând că a trimis 16 colete-capcană unor personalităţi din rândul democraţilor.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!