Andrew Tate elogiază moartea liderului Hamas într-o postare. „O moarte la fel de eroică”
„Nu pot decât să mă rog pentru o moarte la fel de eroică ca Yahya Sinwar”, a scris Tate. „Curajos, sfidător în fața răului și dedicat scopului vieții sale. Merită odihnă veșnică. A meritat-o”, scrie The Jerusalem Post.
Sinwar, creierul din spatele atacurilor Hamas din 7 octombrie, în urma cărora au fost masacrate peste 1.200 de persoane, a fost eliminat miercuri de FDI.
Tate, influencer pe rețelele sociale, a câștigat milioane de fani prin promovarea unui stil de viață ultra-masculin despre care criticii spun că denigrează femeile, potrivit Reuters.
El și fratele său Tristan au fost plasați în arest la domiciliu în august, în așteptarea unei a doua anchete privind acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, relații sexuale cu un minor și spălare de bani.
De la începutul războiului, Tate a apărut în mai multe interviuri în care a lansat acuzații împotriva statului evreu - susținând în noiembrie că Israelul face un genocid.
În iulie, Tate a afirmat pe X că „Israelul a încercat să mă cumpere”, dar că „am spus nu”.