Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anchetă penală la abatorul din Germania unde s-au infectat cu Covid-19 sute de români

Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat vineri declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Toennies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi.

Ancheta se va concentra asupra managementului, după ce iniţial s-a deschis un dosar in rem pentru vătămare corporală din culpă şi încălcarea legii de protecţie împotriva infecţiilor, în vigoare în contextul epidemiei, conform dpa.

La abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbruck, din landul german Renania de Nord-Westphalia, sunt angajaţi mulţi muncitori străini, în special est-europeni, printre care şi români. Focarul de coronavirus a apărut la jumătatea lui iunie şi a obligat autorităţile să reintroducă măsuri de izolare pentru mii de locuitori din regiune. Abatorul a fost închis timp de trei săptămâni, înainte să se permită reluarea treptată a activităţii, începând cu partea administrativă.

Ulterior, procuratura a primit peste 50 de plângeri penale.

Managementul Toennies a insistat în mod repetat că colaborează cu echipa de anchetatori, compusă în prezent din cinci poliţişti.

Citește și
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă

Săptămâna trecută, în urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni ai abatorului s-au consemnat, potrivit ministrului sănătăţii landului, aproape 1900 de deficienţe. S-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare "catastrofale", nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult