Americanii rămân în Siria "pentru a învinge ISIS". Condiţia pusă de Trump pentru a se retrage
Americanii vor rămâne în Siria până când toate forţele iraniene vor pleca de această ţară, dar aceasta nu înseamnă neapărat o prezenţa militară pe teritoriul sirian, a declarat, joi, reprezentantul special al SUA pentru conflictul sirian, James Jeffrey, citat de AFP.
Casa Albă a părut să îşi schimbe poziţia săptămâna aceasta în marja Adunării Generale a ONU, susţinând că Statele Unite nu vor pleca 'atât timp cât forţele iraniene' şi miliţiile lor aliate rămân pe teren, unde luptă în sprijinul regimului de la Damasc.
Cu toate acestea, ministrul apărării american Jim Mattis a reafirmat obiectivul politicii americane: 'Suntem în Siria pentru a învinge Statul Islamic' şi până când gruparea jihadistă va fi înfrântă definitiv.
Preşedintele Donald Trump 'ne vrea în Siria până când această condiţie', retragerea forţelor iraniene şi a miliţiilor lor aliate 'şi celelalte vor fi îndeplinite', a explicat James Jeffrey într-o conferinţă de presă la New York.
'Aceasta nu înseamnă în mod neapărat cizme americane pe teren', a adăugat el. 'Armata noastră rămâne ataşată misiunii vizând înfrângerea durabilă a Statului Islamic, aşa cum a spus clar secretarul Mattis', a mai spus Jeffrey.
Potrivit acestuia, 'există numeroase modalităţi de a fi pe teren': 'Suntem acolo diplomatic, cu echipe ale Departamentului de Stat în mai multe zone ale Siriei', 'am instruit forţe locale în mai multe zone ale Siriei, aliaţii noştri au forţe locale'.
În aprilie, preşedintele Trump şi-a anunţat dorinţa de a părăsi Siria, unde Washingtonul a desfăşurat circa 2.000 de soldaţi. Dar consilierii săi civili şi militari l-au convins să nu stabilească nici un program de retragere. Ideea unei retrageri rapide a fost se pare abandonată imediat de către Washington, notează AFP.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 28-09-2018 08:41