Modifica setarile cookie
Toate categoriile

American Airlines efectuează primul zbor comercial în SUA al unui Boeing 737MAX, după o pauză de 20 de luni

Compania American Airlines a efectuat marţi primul zbor comercial în SUA cu un avion Boeing 737 MAX, după o perioadă de pauză de 20 de luni, ca urmare a două accidente ce au provocat 346 de morţi, transmite Reuters.

Zborul American Airlines Flight 718 a plecat de la Miami în jurul orei 10:40 AM, se îndreaptă spre aeroportul LaGuardia din New York şi ar urma să aterizeze în jurul orei 1:08 PM.

American Airlines şi producătorul de avioane Boeing caută să redea opiniei publice încrederea în siguranţa aeronavei, după ce luna trecută Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) şi-au dat acordul preliminar pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.

Citește și
Boeing 737 MAX
Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX

Un sondaj de opinie realizat de Reuters/IPSOS arată că mai mult de jumătate din pasageri sunt prudenţi în legătură cu folosirea unui avion Boeing 737 MAX, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi.

Pe plan global, American Airlines este al treilea operator aerian care a reluat zborurile cu un avion modernizat Boeing 737 MAX, după ce luna aceasta companiile Gol Linhas Aereas Inteligentes şi Grupo Aeromexico au efectuat curse aeriene.

Revenirea în siguranţă în serviciu a modelului 737 MAX este crucială pentru Boeing, care se confruntă cu costuri de aproape 20 de miliarde de dolari din cauza blocării la sol a acestor avioane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult