Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Amenințare teroristă în SUA, ce vizează Capitoliul. "Soleimani va fi răzbunat”

Controlorii de trafic aerian de la New York au primit o ameninţare cu un atac ce vizează Capitoliul, chiar în ziua în care Congresul SUA va valida votul de la alegerile prezidențiale.

”Intrăm cu un avion în Capitoliu miercuri. (Generaulul iranian Qassem) Soleimani va fi răzbunat”, se arată un mesaj vocal, receptat luni de controlori de trafic aerian de la New York, relatează News.ro

În mesajul de ameninţare este invocată o răzbunare a generalului iranian Qassem Soleimani, asasinat în urmă cu un an, într-un atac cu o dronă, la Bagdad, din ordinul preşedintelui Donald Trump.

Amenințarea, la un an de la asasinarea lui Soleimani

 

Ameninţarea este proferată la comemorarea unui an de la asasinarea generalului, pe care iranienii au promis să o răzbune.

Guvernul Trump nu consideră această ameninţarea cu un atac drept credibilă, însă transmisia este anchetată drept o încălcare a frecvenţelor radio ale aviaţiei, scrie CBS News.

Citește și
Nicolas Maduro
Nicolas Maduro a preluat controlul Parlamentului din Venezuela. Reacțiile internaționale

Pentagonul şi alte agenţii au fost informate marţi cu privire la această înregistrare vocală digitală. Ameninţarea vizează în mod expres Capitoliul în ziua certificării voturilor Colegiului Electoral.

Pătrunderea în frecvenţele aviaţiei este îngrijorătoare, deoarece poate afecta instrucţiunile pe care le primesc pioloţii cu privire la felul şi locul unde să piloteze, subliniază experţi.

Autorităţile au cerut marţi controlorilor de trafic să semnaleze ”imediat” orice ameninţare sau orice deviere de la o traiectorie de zbor a unui avion.

Contactată de CBS News, poliţia federală (FBI) nu a comentat aceste informaţii, însă a subliniat că ”ia în serios toate ameninţările cu violenţa vizând publicul”.

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, declara anul trecut că va fi “răzbunată” moartea generalului iranian Qassem Soleimani şi decreta doliu naţional timp de trei zile în ţara sa.

“Martiriul este recompensa pentru munca sa neobosită din toţi aceşti ani (...). Dacă Dumnezeu o vrea, opera şi drumul său nu se vor opri aici iar o răzbunare impacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au pătat mâinile de sângele său şi de al altor martiri”, scria ayatollahul Khamenei pe contul de Twitter.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult