Amber Heard a spus în instanță că Johnny Depp a agresat-o sexual cu o sticlă și a amenințat-o cu moartea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Heard a spus în instanță, joi, că l-a vizitat pe Depp în Australia, la aproximativ o lună după nunta lor din 2015, unde acesta filma pentru Pirații din Caraibe. În prima seară petrecută împreună cei doi plănuiau să ia cina împreună, dar au ajuns să se certe. Actrița a spus că Depp băuse și a împins-o în frigider, ținând-o cu mâna de gât.
După ce s-a eliberat, a fugit la etajul casei și s-a întors ulterior. A povestit în lacrimi că Depp era tot recalcitrant și că a aruncat cu sticle în ea. Apoi i-a rupt cămașa de noapte, a aruncat-o pe masa de ping-pong, după care a agresat-o sexual cu o sticlă, amenințând-o că o ucide, scrie abc.net.au.
La tribunal, actriţa a plâns cu suspine în timp ce descria episodul. Se gândea ca sticla să nu fie una din cele sparte.
În timpul agresiunii, Depp repeta: „Te voi ucide”, a spus ea juraţilor.
„Am fost speriată. Tocmai mă căsătorisem cu el”, a declarat Heard.
Câteva luni mai târziu, înapoi în Los Angeles, Heard a spus că Depp i-a spart nasul şi i-a smuls bucăţi de păr într-o altă confruntare violentă.
În urma dezvăluirilor din proces, poliția din Queensland a spus că nu cunoaște acuzațiile și nu a fost depusă nicio plângere.
„Serviciul de poliție din Queensland nu cunoștea acuzațiile din 2015 și nu a primit o plângere în legătură cu aceste presupuse incidente”, a spus un purtător de cuvânt.
Depp le-a spus juraților că Heard a fost persoana care a aruncat obiecte, lovindu-l cu o sticlă de vodcă care i-a tăiat vârful degetului mijlociu drept.
Avocații săi au arătat dovezi ale vizitei sale la spital pentru a repara chirurgical degetul.
Depp a recunoscut că și-a folosit sângele de la deget pentru a scrie pe perete pentru a-i aminti lui Heard de „minciunile” pe care i le spusese.
În vârstă de 58 de ani, Johnny Depp afirmă că fosta sa soţie i-a ruinat reputaţia şi cariera după ce a scris, în decembrie 2018, un editorial în The Washington Post în care ea afirma că a fost victima violenţelor conjugale în 2016, fără însă a-l cita pe fostul ei soţ. El solicită 50 de milioane de dolari daune, sumă pe care a pierdut-o pentru că nu a mai avut contracte.
Actriţa în vârstă de 36 de ani, care a jucat în „Justice League” şi „Aquaman”, a contra-atacat şi cere 100 de milioane de dolari. Ea afirmă că a suferit „violenţe fizice şi agresiuni” de la prima întâlnire şi în timpul căsătoriei lor tumultuoase care a durat doi ani, din 2015 până în 2017.