Alina Inayeh: America ar putea căuta un dușman extern ce trebuie învins, pentru a arăta cât de puternică e
Alina Inayeh susține că, în acești doi ani până la alegerile prezidențiale, America va fi absorbită intern foarte puternic și politica externă va cădea pe un plan inferior, dar vorbește și despre o posibilitate riscantă, pe care nu și-o dorește, dar care există, aceea ca politica externă să devină mai importantă, pentru a arăta electoratului puterea Statelor Unite în lume.
„Pe principiul avem un dușman comun, care nu este în interiorul Americii, ci în afara Americii, trebuie să ne mobilizăm în jurul președintelui, în jurul administrației, în jurul Partidului Democrat, ca să învingem acest dușman. Asta chiar sper să nu se întâmple”, spune experta GMF.
Societatea este foarte puternic polarizată, rămâne puternic divizată în America, susține Inayeh, iar rezultatele atât de strânse între democrați și republicani arată că bătălia pentru prezidențialele de peste doi ani va fi strânsă: „În această bătălie se vor arunca toate armele, bagajele, banii și mesajele care se pot arunca. Nu mă aștept deloc la o calmare a mesajelor, ba dimpotrivă, cred că ele vor merge la extreme, de ambele părți. Fiecare partid va trebui să facă tot ce-i stă în putere ca să câștige electoratul”.
Cât privește România, ar trebui să ne așteptăm la o perioadă dinaintea alegerilor din 2024 marcată de mesaje extremiste puternice, manipulare și dezinformare: „Societatea românească încă știe să discearnă destul de bine manipularea și dezinformarea, dar nu știu cât va dura acest lucru. Există un scut pe care România și-l poate lua pentru a se apăra de manipulare și el se numește educație. Trebuie să începem să investim în educație”, mai spune Inayeh.
Citește articolul integral AICI.
Sursa: Europa Liberă
Dată publicare: 13-11-2022 11:45