Alertă într-un parc de distracții. 8 copii, grav răniți, după ce un tobogan s-a prăbușit
Numărul de răniţi şi gravitatea rănilor suferite în Woking Park sâmbătă seară a determinat poliţia din Surrey să declare un „incident major", a anunțat poliția, conform DPA, informează Agerpres.
„Opt copii au fost transportaţi la spital de Serviciul de ambulanţă de pe coasta de sud-est cu răni potenţial grave", a mai precizat sursa citată.
Un martor a precizat că, înainte de tragedie, trecuse pe lângă tobogan și observase că este prea „fragil” pentru numărul mare de copii care se jucau acolo.
„Erau mult prea mulţi copii pe ea. Nu părea să poată ţine atât de multe persoane", a declarat Andy Datson, în vârstă de 23 de ani.
Poliţia a contactat autorităţile locale responsabile de siguranţă şi a cerut ca „oricine a fost martor al incidentului sau deţine fotografii sau înregistrări video cu incidentul să contacteze poliţia".
Woking Fireworks este un eveniment anual în oraşul situat la circa 40 km sud-vest de Londra, în cadrul căruia se strâng bani pentru numeroase organizaţii caritabile, notează DPA.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , parc de distractii , loc de joaca , tobogan
Dată publicare: 04-11-2018 07:37