Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă de valuri înalte de 4 metri emisă în Puerto Rico pe fondul intensificării furtunii Leslie

Nordul insulei Puerto Rico se află sub alertă de valuri înalte în perspectiva venirii furtunii Leslie, relatează Agerpres.

Avertismentul vizează în special securitatea celor care se scaldă pe litoral, având în vedere că aceste valuri care se lovesc de mal ar putea atinge între trei şi patru metri înălţime.

Curenţii deosebit de puternici ar putea constitui totodată un pericol pentru cei care intră în mare în aceste condiţii, mai ales pentru cei care practică sporturi nautice, avertizează Serviciul Naţional de Meteorologie (SNM) din San Juan, citat de Agerpress.

Potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (CNH), deşi furtuna tropicală Kirk s-a domolit după ce a răvăşit Caraibe, furtuna Leslie, formată în urmă cu câteva zile în Oceanul Atlantic, rămâne activă şi s-ar putea consolida şi transforma în uragan în următoarele ore.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
vreme grecia
Momentul în care valuri de 8 metri lovesc malurile cu brutalitate în Grecia. 3 oameni, de negăsit

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult