Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă de uragan. Mexicul a primit duminică primul avertisment din acest sezon

Primul uragan al sezonului din estul Oceanului Pacific se îndrepta duminică înspre coasta sudică a Mexicului, însoţit de vânturi cu viteze de până la 120 de kilometri pe oră.

Vânturile au fost prognozate să se intensifice înainte de a atinge luni uscatul, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Începând cu duminică dimineața la ora locală 7 în Ciudad de Mexico, uraganul Agatha a fost localizat la circa 320 de kilometri vest sud-vest de Puerto Angel, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC).

Au fost emise avertizări de uragan pentru regiuni din coasta Oaxaca, care se întind de la Salina Cruz la Lagunas de Chacahua, potrivit centrului american NHC.

Potrivit NHC, furtuna urmează să aducă până sâmbătă după-amiază precipitaţii torenţiale în statele sudice Oaxaca, Chiapas şi Guerrero, care ar putea cauza „viituri şi alunecări de teren periculoase”.

 

CITEȘTE ȘI: Țara care a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult