Alegerile prezidenţiale ruse au început în Ucraina ocupată, după marcarea a doi ani de război. Persoanele care au votat
Potrivit Tass, primele persoane care au votat în alegerile prezidenţiale ruse sunt locuitori din apropierea liniei frontului şi militari.
În urma acestor alegeri, programate la jumătatea lui martie, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să obţină al cincilea mandat şi să rămână la Kremlin până în 2030.
Candidatura la preşedinţie a unui opozant care s-a pronunţat împotriva Războiului din Ucraina, Boris Nadejdin, a fost respinsă la începutul lui februarie.
Zaporojie este una dintre cele patru regiuni ucrainene a cărei anexare a fost proclamată în septembrie 2022 de către Vladimir Putin, în urma unor referendumuri respinse drept o ”farsă” de către Ucraina şi Occident.
Rusia a mai organizat, în trecut, alegeri în teritoriul pe care l-a ocupat în Ucraina, cu scopul de a-şi legitima ocupaţia.
Potrivit Tass, locuitorii din regiunile ocupate în Ucraina pot vota fie cu paşaportul rus, fie cu paşaport ucrainan.