Alegeri în SUA. Presa: Democraţii îşi menţin controlul în Senatul american. Ce înseamnă asta pentru Joe Biden
Galerie foto
La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa unui candidat Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.
Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.
Reacția lui Joe BidenPreşedintele a spus că aşteaptă cu nerăbdare următorii doi ani, relatează AFP.
"Mă simt grozav şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani" a spus Joe Biden, aflat la Phnom Penh, unde se întâlneşte cu mai mulţi lideri în cadrul unui summit din Asia de Est, notează News.ro.
Democraţii ar putea câştiga în continuare un loc în statul Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur pe 6 decembrie.
Republicanii, care nu au atins valul aşteptat în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, par totuşi în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.
Dar fără Senat, ei nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.
În plus, victoria lor promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.