Cum decurge campania de vaccinare în Europa. Olanda, pe ultimul loc
Your browser doesn't support HTML5 video.
Comparat cu vaccinul Pfizer care necesită congelare în gheață carbonică la minus 75 de grade Celsius, vaccinul Moderna poate fi păstrat în frigidere obișnuite. Miercuri a început campania de imunizare și în Olanda, codașa Europei, cu o întârziere de aproape două săptămâni.
La finalul întâlnirii cu cei 16 premieri ai landurilor germane, cancelarul Angela Merkel a anunţat extinderea perioadei de carantină cu trei săptămâni. În pofida măsurilor adoptate gradual în Germania, începând din 1 noiembrie, rata de infectare s-a menţinut ridicată.
Angela Merkel: ”Suntem acum în situaţii-limită în unele spitale şi din această cauză suntem nevoiţi să impunem noi restricţii astăzi. Vrem să prelungim restricţiile pe care le-am anunţat în decembrie până pe 31 ianuarie şi vom înăspri măsurile în unele regiuni”.
Măsurile la nivel naţional includ închiderea şcolilor şi activităţilor economice considerate neesenţiale. Germania a înregistrat, în total, peste 1,8 milioane de cazuri de infectare şi peste 36.000 de decese, de la începutul pandemiei.
Cifrele sumbre le-au arătat britanicilor că nu au avut încotro când au decis reintroducerea carantinei în Anglia, a explicat şi premierul Boris Johnson.
Boris Johnson: ”Oficiul național de statistică ne spune că mai mult de două procente din populație este infectată, adică peste un milion de oameni, în Anglia. Am avut o raportare zilnică de peste 60.000 de noi cazuri, iar numărul pacienților în spitalele din Anglia este acum cu 40% mai mare decât la primul vârf, din aprilie”.
Boris Johnson a anunţat că peste un milion 100 de de mii de persoane au fost vaccinate în Anglia şi încă un milion 300.000 în restul Regatului Unit. Guvernul britanic și-a fixat ca obiectiv să-i vaccineze, până la jumătatea lui februarie, pe toți cei din categoriile prioritare. Dar asta ar însemna 14 milioane de oameni şi ar fi nevoie, potrivit Ministrului Vaccinării, de un ritm de mai bine de două milioane de injecții pe săptămână.
Însa în Olanda a început abia miercuri campania de vaccinare anti Covid!
Hugo de Jonge, Ministrul Sănătății: ”Pot conchide că nu am fost suficient de ageri pentru a ne adapta la schimbări, când a devenit clar că primul vaccin care va fi aprobat nu este cel de Astra-Zeneca, ci vaccinul de la Pfizer” Reporter: „Domnule ministru, din această cauză noi suntem ultimii din Europa care începem programul de vaccinare?” Hugo de Jonge: „Da, aşa este”.
Guvernul a admis că a dat greş cu planificarea, în noiembrie, pentru că a pornit de la premiza că vaccinul Oxford Astra-Zeneca va fi aprobat primul. Şi, cum dozele din serul respectiv pot fi păstrate în frigidere obişnuite, programul de vaccinare s-ar fi putut desfăşurat prin intermediul medicilor de familie. În schimb, primul ser disponibil a fost cel de la Pfizer, care necesită congelarea la temperaturi foarte scăzute, minus 70 de grade Celsius, iar în Olanda nu erau pregătite centre de stocare potrivite pentru aceste condiţii.
Întârzierea a fost cauzată, în Olanda, şi de necesitatea upgradării sistemului informatic, pentru a le permite autorităţilor locale să aibă acces la programări şi să verifice ce fel de vaccin primeşte fiecare persoană.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 06-01-2021 19:30