Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un diplomat american îl denunță pe Trump. Noi detalii despre planul contra lui Biden

Ambasadorul în exerciţiu al SUA în Ucraina, William Taylor, a declarat marţi că Donald Trump a condiţionat ajutorul militar pentru Kiev de investigaţiile asupra rivalului său politic democrat Joe Biden.

Afirmaţiile sunt denunţate de Casa Albă drept o "campanie de calomnii" la adresa preşedintelui, relatează DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

Mărturia depusă în spatele uşilor închise de diplomatul american face parte din ancheta din Congres a democraţilor pentru demitere menită a stabili dacă Trump a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru câştiguri politice personale.

În declaraţia sa de 15 pagini ajunsă în media americane, Taylor evidenţiază o campanie de presiune despre care spune că a fost orchestrată în ultimele luni de avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani.

Potrivit lui Taylor, Trump a încercat să oprească ajutorul militar pentru Kiev dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu anunţa public o anchetă asupra companiei ucrainene de gaze naturale Burisma.

Citește și
Donald Trump Jr. , Donald Trump
Reclamele din Times Square care l-au enervat pe Trump Jr. În ce ipostaze apare tatăl său

Trump a lansat acuzaţii nesusţinute de dovezi că Joe Biden, cât a fost vicepreşedinte al SUA, a oprit o investigaţie împotriva Burisma pentru a-şi proteja fiul, Hunter Biden, care se afla în boardul companiei.

Joe Biden conduce acum în cursa democrată pentru a deveni contracandidatul lui Trump la alegerile prezidenţiale din 2020.

Taylor a spus că solicitările lui Trump i-au fost transmise de către ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, un element cheie în canalul de acţiune condus de Giuliani care funcţiona în afara sistemului american oficial de luare a deciziilor.

"Ambasadorul Sondland a spus că 'totul' depinde de un astfel de anunţ, inclusiv asistenţa pentru securitate", a declarat diplomatul, adăugând că ambasadorul SUA la UE a transmis că Trump voia ca Zelenski să facă o declaraţie publică despre începerea investigaţiilor.

Taylor a mai afirmat că într-o discuţie separată Sondland a susţinut că Trump acţionează ca un om de afaceri în gestionarea relaţiei cu Ucraina.

"Când un om de afaceri este pe punctul să semneze un cec pentru cineva care îi datorează ceva, a spus Sondland, omul de afaceri îi cere respectivei persoane să plătească înainte de a semna cecul", a declarat Taylor.

Echipa de campanie a lui Biden l-a atacat pe preşedinte, spunând că este "atât de disperat să nu piardă în faţa lui Joe Biden încât a ameninţat să oprească asistenţa militară vitală în contextul în care Ucraina se străduieşte să se apere împotriva agresiunii ruseşti, dacă guvernul acesteia nu devine o extensie a propriei campanii".

De partea cealaltă, Casa Albă a spus că este vorba de o "campanie de calomnii" împotriva lui Donald Trump.

"Preşedintele Trump nu a făcut nimic în neregulă. Este vorba de o campanie de calomnii dusă de aleşi de extremă-stânga şi de birocraţi radicali nealeşi care sunt în război cu Constituţia", a transmis Stephanie Grisham, purtătoare de cuvânt a administraţiei americane.

Mărturia lui Taylor va întări cu siguranţă acuzaţiile democraţilor că Trump s-a folosit de poziţia sa politică nu în interes naţional, ci pentru a-şi susţine campania pentru realegere în 2020.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult