Accident grav pe o şosea din Spania. Un autocar a intrat în pilonul unui viaduct
Cel puţin patru persoane au decedat şi 16 au fost rănite într-un grav accident care s-a produs luni în provincia Asturias din nordul Spaniei, au informat serviciile de urgenţă, potrivit agenţiei France Presse şi presei spaniole.
'Un autocar care transporta călători a intrat în coliziune, la Aviles, cu pilonul unui viaduct', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Asturias.
Fotografii difuzate de presa locală arată autocarul cu partea din faţă practic încastrată în pilon şi rupt în două pe mai mulţi metri de violenţa impactului.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 13.40.
Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată, dar principala ipoteză este aceea că şoferul ar fi suferit un infarct.
Persoanele grav rănite au fost transportate la spitalul central din Oviedo, iar restul către San Agustín din Avilés.
Autocarul aparţinea companiei Alsa şi circula pe traseul Cudillero-Avilés-Gijón.
În martie 2016, 13 studenţi străini, în majoritate italieni, şi-au pierdut viaţa într-un accident de autocar în Catalonia.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 03-09-2018 17:17