Accident aviatic în Brazilia. Mai multe persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit | VIDEO
Accidentul a avut loc în provincia Barcelos, la aproximativ 400 km de capitala statului, Manaus, potrivit news.ro.
"Regret profund moartea celor 12 pasageri şi a celor doi membri ai echipajului care au fost victimele accidentului aviatic de sâmbătă din Barcelos", a declarat Wilson Lima, guvernatorul statului Amazonas pe X, cunoscut anterior ca Twitter. "Echipele noastre au lucrat încă de la început pentru a oferi sprijinul necesar. Condoleanţe şi rugăciunile mele se îndreaptă către familiile şi prietenii lor."
Compania aeriană Aerotaxi din Manaus a confirmat că a avut loc un accident şi că investighează, dar nu a oferit alte detalii.
"Contăm pe respectul pentru intimitatea celor implicaţi în aceste momente dificile şi vom fi disponibili pentru a oferi toate informaţiile şi actualizările necesare pe măsură ce ancheta avansează", se arată în declaraţia companiei.
Unele instituţii media braziliene au relatat că printre cei decedaţi se află cetăţeni americani.