Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A murit o celebră soprană. A avut o carieră de succes în ciuda bolii cumplite

Charity Tillemann-Dick, o soprană care a suferit două transplanturi pulmonare, a murit la vârsta de 35 de ani.

Artista a fost diagnosticată cu hipertensiune pulmonară în 2004, fiind supună la două transplanturi pulmonare de urgență necesare pentru a-și salva viața, scrie BBC.

În ciuda bolii sale, Tillemann a avut o carieră spectaculoasă, ajungând pe scenele din întreaga lume cu spectacolele sale. Familia femeii a confimat tragica veste a dispariției sale, pe Facebook.

"În această dimineață, Cortina vieții s-a închis pentru o eroină desăvârșită", se arată în mesaj. "Draga noastră Charity noastră iubită a trecut la cele veșnice, în sânul familiei, cu soarele pe față".

Tillemann a cântat pe scenele din SUA, Europa și Asia. Rolurile sale de operă au inclus Titania în Visul unei nopți de vară, Gilda în Rigoletto și Violetta în La Traviata.

Citește și
Montserrat Caballé
Renumita soprană Montserrat Caballé a murit, la vârsta de 85 de ani

Charity Tillmann-Dick s-a născut în Denver, Colorado, crescând într-o familie mormon-evreiască alături de cei 10 frați.

Deși îi plăcea să cânte de la o vârstă fragedă, Tillemann-Dick credea inițial că ar putea să urmeze o carieră în politică. Astfel, ar fi călcat pe urmele bunicului ei, Tom Lantos, supraviețuitor al Holocaustului, care a lucrat timp de aproape 30 de ani în Camera Reprezentanților.

Dar, după ce a absolvit colegiul s-a reorientat spre o carieră artistică. Tillemann-Dick a început un program intensiv de instruire la renumita Academie de Muzică "Franz Liszt" din Budapesta, Ungaria.

La vârsta de 20 de ani a fost diagnosticată cu hipertensiune pulmonară idiopatică, o boală rară marcată de o presiune extremă asupra inimii, fără nici o cauză aparentă.

Boala făcuse ca inima lui Tillemann-Dick să se umfle de trei ori față de dimensiunea normală.

În 2009, la cinci ani după diagnosticul inițial, Tillemann-Dick a suferit primul transplant dublu la Clinica Cleveland din Ohio. Deși transplantul i-a salvat viața, Tilleman-Dick a spus că era foarte preocupată de operație, în special de impactul ei asupra vocii ei.

"Am petrecut o viata pregatindu-mi trupul, plămânii și glasul meu pentru această carieră. Îmi era teamă că o să pierd tot ", a declarat ea pentru BBC.

În urma transplantului, corpul femeii a respins organele la doar câteva luni după intervenția chirurgicală.

În timp ce aștepta un alt donator, doctorii i-au spus familiei că femeia are șanse limitate de supraviețuire. Cu toate acestea,a rtista a continuat să cânte.

În ianuarie 2012, ea a suferit cel de-al doilea transplant, de la o femeie din America.

În 2015, Tillemann-Dick sa confruntat cu o altă problemă de sănătate. Ea a fost diagnosticată cu un cancer de piele, agresiv, considerat a fi un rezultat al medicamentelor pe care le luase pentru plămâni.

Tratamentul a necesitat chimioterapie, radiații și intervenții chirurgicale, inclusiv o procedură specială care a necesitat tăierea unui nerv de pe fața, afectând mișcarea musculară pe partea dreaptă a gurii, a raportat Washington Post.

În urma acestei din urmă complicații, artista a murit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult