A început retragerea trupelor NATO din Afganistan. Oficialii Alianței se tem de posibile atacuri ale talibanilor
''Retragerea a început. Va fi un proces ordonat, coordonat şi deliberat. Siguranţa trupelor noastre va fi o prioritate absolută în fiecare etapă a procesului şi luăm toate măsurile necesare pentru a ne pune personalul la adăpost'', a precizat responsabilul, potrivit Agerpres.
Acest oficial, care a solicitat anonimatul, nu a precizat însă numărul de soldaţi sau calendarele concrete pentru fiecare dintre ţările implicate.
"Orice atac al talibanilor în timpul retragerii va face obiectul unui răspuns puternic", a declarat el. "Ne aşteptăm ca retragerea noastră să fie finalizată în câteva luni", a menţionat sursa citată.
Decizia retragerii trupelor din Afganistan
Aliaţii au decis la mijlocul lunii aprilie să înceapă să-şi retragă contingentele din Afganistan până la 1 mai.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că obiectivul misiunii a fost ''îndeplinit'' şi a prevăzut finalizarea retragerii trupelor americane pentru 11 septembrie, o dată simbolică, deoarece americanii şi NATO au intervenit împotriva Al-Qaida în Afganistan după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.
Joe Biden a amânat cu cinci luni termenul-limită de 1 mai prevăzut pentru această retragere totală în acordul istoric încheiat în februarie 2020 de predecesorul său Donald Trump cu talibanii.
Cele mai implicate ţări în Afganistan sunt Statele Unite (2.500 militari), Germania (1.300), Italia (895), Regatul Unit (750) şi Turcia (600).
Aceste cinci ţări au desfăşurat 6.000 din cei 9.592 de militari angajaţi de 36 de ţări membre NATO - şi partenere, cum ar fi Ucraina (10 militari) - în operaţiunea Resolute Support. Americanii au baza la Kandahar (sud) şi Laghman (est), germanii la Mazar-e-Sharif (nord), italienii la Herat (sud-vest) şi turcii la Kabul.
Germanii şi-au anunţat intenţia de a finaliza retragerea contingentului până la 4 iulie.
Ministrul belgian al apărării, Ludivine Dedonder, a anunţat miercuri că retragerea celor 72 de militari belgieni cu sediul în Mazar-e-Sharif ''va fi finalizată până în vară, în consultare cu partenerul nostru german''.
Misiunea ''Resolute Support'' a fost o misiune de instruire a forţelor afgane pentru a le permite să asigure securitatea ţării după plecarea forţelor străine.
Talibanii au intensificat atacurile mortale împotriva poliţiştilor şi militarilor afgani de la anunţarea încheierii misiunii NATO.
Mulţi analişti consideră că retragerea forţelor Alianţei ar putea arunca Afganistanul într-un nou război civil sau ar putea permite revenirea la putere a talibanilor, care au fost îndepărtaţi la sfârşitul anului 2001.