Modifica setarile cookie
Toate categoriile

9 membri ai familiei preşedintelui Senatului afgan au fost ucişi de forțele speciale afgane

Nouă membri ai familiei preşedintelui Senatului afgan au fost ucişi, iar alţi opt răniţi într-o operaţiune a forţelor speciale afgane în provincia Nangarhar (est), au declarat marţi surse concordante pentru AFP, potrivit News.ro.

Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, într-o operaţiune terestră, în districtul Chaparhar, în centrul acestei provincii situate la frontiera cu Pakistanul în care se află numeroşi talibani, iar din 2015 combatanţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI) în Afganistan, relatează AFP.

”Noaptea trecută (de luni spre marţi), nouă civili au fost ucişi într-o operaţiune a forţelor speciale în districtul Chaparhar. Opt civili, inclusiv o femeie şi un copil, au fost răniţi. Toţi fac parte din familia preşedintelui Senatului” Fazel Hadi Muslimyaar”, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Attaullah Khogyani.

”O delegaţie a fost trimisă de Kabul să ancheteze cu privire la acest incident”, a declarat el, contactat de AFP.

Însărcinatul cu Sănătatea în Nangarhar, dr. Najibullah Kamawala, a confirmat acest bilanţ pentru AFP şi a precizat că victimele, moarte şi rănite, au fost trimise la un spital de la Jalalabad, capitala provinciei.

Citește și
atentat Jalalabad
Atentat cu cel puţin 8 morţi şi zeci de răniţi, la un meci de cricket din Afganistan

Civili cad adesea victime în operaţiuni ale forţelor afgane şi coaliţiei NATO, mai ales în atacuri aeriene vizând obiective talibane sau SI.

Ultimul astfel de incident, pe 2 aprilie, s-a soldat cu 36 de morţi - dintre care 30 copii - într-un raid aerian vizând o şcoală coranică în provincia Kunduz (nord-est).

Potrivit ONU, elicoptere aparţinând armatei au tras cu rachete şi mitraliera grea asupra unei adunări religioase.

Ministerul Apărării a afirmat că a vizat o reuniune a unor lideri talibani de nivel înalt.

A fost nevoie ca ONU să efectueze o anchetă la faţa locului, al cărei raport a fost publicat pe 7 mai, pentru ca preşedintele Ashraf Ghani să recunoască faptele şi să prezinte scuze - fără să anunţe sancţiunarea celor vinovaţi.

Civilii afgani plătesc un tribut greu violenţei ce zguduie ţara - aproape 800 de persoane au fost ucise, iar alte 1.500 au fost rănite în primele trei luni ale anului, potrivit unui bilanţ al Misiunii ONU în Afganistan (MANUA).

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult