Modifica setarile cookie
Toate categoriile

700 de persoane au intrat în SUA cu pașapoarte ungare false. Măsurile luate de Washington

Autoritățile americane au descoperit mai multe cazuri de fraudă, prin care titularii de pașapoarte ungare au reușit să intre pe teritoriul Statelor Unite sub identități false. Astfel, Washingtonul intenționează să ridice scutirea de viză.

Un „defect" în sistemul de atribuire de paşapoarte în Ungaria a condus la „încălcări ale securităţii", au declarat responsabili americani citaţi într-un articol scris în comun de Washington Post şi Direkt 36, un site ungar de jurnalism de investigaţie.

Peste un milion de persoane au dobândit cetăţenia ungară începând din 2011 datorită unui proces de naturalizare accelerat stabilit de guvernul naţionalist al lui Viktor Orban, la putere din 2010. Majoritatea provin din ţările vecine, unde trăieşte o minoritate maghiară de două milioane de persoane, rezultatul unui tratat semnat după Primul Război Mondial ce a retrasat frontierele Ungariei, notează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit unui document al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA obţinut de Washington Post, „circa 700 de persoane non-maghiare au obţinut în mod fraudulos paşapoarte ungare autentice şi au luat identitatea titularilor originali ai acestor paşapoarte".

65 dintre ele au intrat în Statele Unite şi au obţinut permisul de şedere fără viză de trei luni acordat cetăţenilor din 38 de ţări. În ciuda cercetărilor Departamentului pentru Securitate Internă de a le descoperi şi deporta, în jur de 30 nu au fost găsite până la sfârşitul lunii octombrie.

Citește și
Pasaport Franta, vize
Puterea cetățeniei. Ce pașapoarte oferă acces liber în cele mai multe țări. Unde este România

Departamentul se teme că criminali, inclusiv terorişti islamişti şi spioni ruşi, ar fi putut cumpăra aceste paşapoarte. Ungaria a fost avertizată că ar putea fi „exclusă" din programul de scutire de viză dacă problema nu este rezolvată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult