Modifica setarile cookie
Toate categoriile

3 bărbați înarmați au furat dintr-un magazin din Hong-Kong 600 de role de hârtie igienică

Câțiva bărbați înarmați au furat hârtie igienică dintr-un magazin din Hong-Kong în valoare de peste 1000 de dolari HK, adică echivalentul a aproximativ 118 euro.

Potrivit South China Morning Post, acest jaf are loc în condițiile în care epidemia de coronavirus nu dă niciun semn că ar putea slăbi în intensitate.

Astfel, hoții au luat din supermarket 600 de role de hârtie igienică, aflate în aproximativ 50 de pachete, luni dimineața, în jurul orei 6. Poliția a precizat că bărbații erau înarmați cu cuțite.

Doi dintre ei au fost arestați luni, iar al 3-lea hoț a fost dat în urmărire. Acest incident vine la scurt timp după ce populația din Hong-Kong a început să se panicheze din cauza cazurilor de infectare cu coronavirus și a ”asaltat” magazinele pentru a cumpăra produse ”esențiale” pentru viața de zi cu zi.

Avocatul Albert Luk Wai-hung este de părere că rolele de hârtie igienică ar putea fi considerate ”de valoare” la un moment dat.

Citește și
Teamă și îngrijorare la Carnavalul de la Veneția
Teamă și îngrijorare la Carnavalul de la Veneția. Numărul turiștilor a scăzut din cauza virusului ucigaș

”Indiferent de ce se fură, bani sau hârtie igienică, asta nu este cel mai important lucru pentru instanță. De vreme ce acest incident este, se pare, unul premeditat, și a fost comis cu braț armat, atunci sunt factori care agravează situația, ceea ce face ca acest caz să fie mutl mai serios în comparație cu alte cazuri”, a declarat Luk.

Avocatul a mai precizat că hoții riscă o pedeapsă maximă de închisoare pe viață. Duminică, în Hong-Kong s-a înregistrat al 57-lea caz de infecție cu coronavirus, iar un om a murit până acum.

La nivel global sunt peste 70.000 de oameni bolnavi și aproape 1800 de morți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult