14 persoane au fost împușcate pe o stradă aglomerată din Philadelphia, de mai mulți trăgători. Cel puțin trei au murit
"Paisprezece persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare", a declarat jurnaliştilor inspectorul D.F. Pace, de la poliţia din Philadelphia.
Inspectorul Pace a transmis presei locale că agenţii care au intervenit la faţa locului "au observat mai mulţi trăgători activi care au deschis focul asupra mulţimii" în zona South Street, o arteră foarte circulată din Philadelphia.
"Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat", a spus inspectorul, care a adăugat că ofiţerii de poliţie au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar nu se ştie dacă acesta a fost lovit.
Peste 20 de atacuri armate în SUA, în mai puțin de 2 săptămâniPresa locală a relatat că nu s-au făcut arestări.
Potrivit inspectorului Pace, două pistoale au fost recuperate la faţa locului, iar poliţia trebuie să aştepte până dimineaţă pentru a examina înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinelor din apropiere, care erau închise sâmbătă seara.
Ancheta se desfăşoară într-o manieră "fluidă", sunt "multe întrebări fără răspuns", a adăugat el.
După atacul armat din 24 mai dintr-o şcoală din Uvalde, statul Texas, soldat cu 21 de morţi, peste 20 de incidente armate cu mai multe victime au mai avut loc în SUA, potrivit asociaţiei Gun violence archive.