12 oameni au murit și 26 răniți, după ce un autobuz s-a răsturnat și a luat foc, în Turcia. FOTO
Accidentul s-a produs în provincia Van și a fost implicat un autobuz care transporta migranţi ilegali din Afganistan, Pakistan şi Bangladesh, a informat prefectura Van, citată de media locale, transmit AFP şi Reuters.
Cei 12 decedaţi sunt unsprezece migranţi şi o persoană care le-a organizat transportul, au precizat autorităţile.
Accidentul s-a produs în districtul Muradiye, în apropierea graniţei cu Iran. Vehiculul a căzut într-un şanţ pe marginea drumului, după care a luat foc, au declarat două surse locale.
Răniţii au fost transportaţi la spital, iar proprietarul autobuzului a fost reţinut.
Identitatea victimelor nu este cunoscută deocamdată.
În provincia Van au murit mai mult de 80 de migranţi în 2020 și 59 în 2019.
Turcia este un punct-cheie de tranzit pentru migranţii care vor să ajungă în Europa. Aceştia, majoritatea veniţi din Iran, Afganistan şi Pakistan, trec graniţa iraniană-turcă cu piciorul, după care sunt transportaţi spre oraşe ca Istanbul şi Ankara.