Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Eugen Iancu: La aproape 3 ani de la Colectiv, incendiile izbucnesc periodic în spații publice

Președintele Asociației Colectiv GTG 3010 Eugen Iancu trage un semnal de alarmă în privința unităților de învățământ din București care funcționează fără avize de securitate la incendiu, precizând că autoritățile trebuie să evite ”un nou Colectiv”.

”Cum îți dai seama dacă autoritățile statului, ministere, primării, instituții care au drept scop asigurarea siguranței cetățeanului, sunt interesate cu adevărat de viața copiilor noștri, de viitorul acestei țări.

Simplu, le urmărești activitatea, le observi implicarea și mai ales le apreciezi realizările. La aproape 3 ani de la Colectiv, incendiile izbucnesc periodic în spații publice care funcționează fără autorizație la incendiu.

Au ars grădinițe, școli, spitale, din fericire fără victime. Deocamdată.

În septembrie 2017, ministrul Educației Pop spunea că școlile țin de primării si faptul ca scolile nu indeplinesc cerințele impuse de pompieri le este imputabil primarilor. În toamna 2017 s-au infiintat 7 comisii mixte, formate din specialiști din primării și pompieri.  Ce au făcut acestea nu știm, dar vrem sa aflăm, pentru că singurul lucru cert la ora asta este faptul că școlile se aprind în continuare și nu avem nici măcar o școală autorizată în acest an școlar, care iată, tocmai se incheie.

Citește și
colectiv
Patron Colectiv: Inspectorii ISU au văzut buretele de pe perete şi uşa de acces, dar au spus că e în ordine

Peste 3 luni, vom începe un nou an școlar. Care va fi situatia atunci? Așteptăm să aflăm de la primarii noștri, de la miniștrii noștri, vineri 15 mai.

Țin să precizez faptul că nu facem politică, încercăm să ne asigurăm că nu vom avea un nou "Colectiv".

Primăria Capitalei și Ministerul Afacerilor Interne, sunt conduse de femei. Am speranța că implicarea acestora va fi totală.” - spune Eugen Iancu, care a anunțat organizarea unei dezbateri publice pe tema “Siguranţa Copiilor în Şcoli şi Spaţii Publice“.

Au fost invitați la această dezbatere reprezentanți ai M.A.I., Ministerului Educației, Primăriei Capitalei, D.S.U., I.G.S.U., Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti și Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Evenimentul are loc în data de 15.06.2018, ora 11:00, în Sala Virgil Madgearu, clădirea “Ion Angelescu” din A.S.E. Bucureşti,

Accesul presei este liber.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult