Sute de spitale din SUA, blocate de hackeri. Medicii nu mai au acces de zile întregi la datele pacienților
Atacul, din primele date unul de tip ransomware, a compromis rețelele de calculatoare dar și telefoanele, în cazul uneia dintre cele mai mari rețele de spitale din SUA, operate de Universal Health Services. Prima dată au apărut întreruperi în conectarea sistemelor informatice, iar apoi acestea nu s-au mai putut conecta la rețea, relatează Business Insider.
Întreruperile continuă de zile întregi, determinând spitalele din SUA să amâne operațiile și să devieze ambulanțele. Personalul medical a revenit la hârtie și pix, pe baza protocolului de urgență al autorităților.
„Au trecut trei zile și încă nu știm ce se întâmplă. Ni s-a spus să nu ne pornim computerele și nici măcar să ne uităm la ele, așa că nu avem acces la nicio evidență a pacienților în acest moment”, a declarat un angajat al UHS.
Președintele UHS, Mark Miller, a declarat luni seara pentru Wall Street Journal că instituția și-a închis toate sistemele, după ce a fost detectat un hack pentru a preveni daune suplimentare.
În timp ce unele funcții ale spitalului au fost întrerupte, niciun pacient nu a fost afectat de întrerupere, a adăugat Miller.
Virusurile de tip ransomware criptează conținutul calculatorului infectat, iar cheia de decriptare este furnizată de atacator doar după plata unei răscumpărări.
De ce sunt spitalele vizate de hackeriAtacurile cu ransomware au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, iar spitalele sunt o țintă principală. Atacurile împotriva spitalelor au crescut de la debutul pandemiei COVID-19, potrivit unui raport al Microsoft, pe măsură ce spitalele apelează la noi platforme de telemedicină care nu au mai fost utilizate până în prezent.
Sistemele informatice ale spitalelor sunt cruciale pentru medici și pacienților, iar asta determină spitalele să plătească răscumpărarea, astfel că hackerii profită de asta. În plus, datele despre sănătatea pacienților sunt văzute ca fiind valoroase, potrivit Torsten George, analist la firma de securitate cibernetică Centrify.
Reprezentanții UHS au precizat luni că sistemele informatice au fost afectate de o „problemă de securitate IT” și că nu au fost compromise datele pacienților. Precizări au venit marți dimineață, compania afirmând că lucrează la refacerea sistemelor sale, dar că unele operațiuni „clinice și financiare” sunt încă întrerupte.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: SUA , spital , hackeri , ransomware , atac informatic
Dată publicare: 30-09-2020 09:25