Primul spital din România construit din donații și sponsorizări, la un pas de finalizare. Cum arată unitatea sanitară
Your browser doesn't support HTML5 video.
Clădirea va fi în curând finalizată, iar echipa „iLikeIT” a vizitat șantierul pentru a afla ce tehnologii și inovații medicale vor ajuta bolnavii.
Unele dintre ele sunt o premieră în România, dar și în Sud-Estul Europei.
Este primul spital din România construit exclusiv din donații și sponsorizări. Un adevărat campus medical în care doctorii vor avea acees la cele mai noi echipamente din domeniu și vor putea la rândul lor să pregătească următoarele generații de specialiști.
Spitalul are nouă etaje. În una dintre clădiri sunt 180 de paturi și cinci săli de operații, iar în fiecare dintre ele există dotări de ultimă generație.
Tot blocul operator este realizat din sticlă. Asta pentru că sticla asigură cea mai bună protecție împotriva infecțiilor intraspitalicești. Este mult mai ușor de curățat, dar și de protejat. Este materialul folosit în spitalele din tot vestul Europei.
Eficiență maximă și consum minim. Așa a fost gândit întregul sistem de climatizare al clădirii, iar totul este coordonat de aici, de pe acoperis.
Centralele sunt programate să funcționeze la 50% din capacitate atunci când sălile nu sunt ocupate. Sistemul poate fi ajustat, însă, și manual de către personalul medical dacă este nevoie.
Carmen Uscatu, cofondatoare "DĂRUIEȘTE VIAȚĂ": "Aici este inima spitalului. Este partea care asigură căldura, aerul, răcire, umiditate, presiune în camerele sterile, în blocul operator, presiune diferite".
Oana Gheorghiu, cofondatoare "DĂRUIEȘTE VIAȚĂ": "Avem o fațadă ventilată care asigură izolarea foarte bună a clădirii. Atât la cald, cât și la rece. Tocmai pentru a încerca să folosim cât mai bine resursele, iar consumul e să nu fie cel mai mare".
S-au gândit, însă, și la modalități prin care atât copiii, cât și părinți se pot relaxa. Clădirea are și un cinematograf, un loc de joacă, o bibliotecă, săli de terapie, de kinetoterapie. Inclusiv o zonă unde va fi amenajat un post de radio. Și asta nu este tot.
Urmează mutarea secțiilor din clădirea veche în cea nouă. Au de parcurs proceduri care nu au mai fost făcute până acum. Personalul medical trebuie să se adapteze la noile condiții, să respecte un protocol, să transforme acest loc într-un centru de excelență în care copiii să fie tratați la fel ca în Vestul Europei.
Sursa: Pro TV
Etichete: spital , ilikeit , daruieste viata , oana gheorghiu , carmen uscatu
Dată publicare: 24-09-2022 09:06