Motivul pentru care românii nu pot folosi aplicația care i-ar avertiza dacă se află lângă o persoană infectată cu Covid-19
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aplicația a fost plătită din bani publici, există, dar culmea, autoritățile nu sunt interesate să o pună în funcțiune. Fără baza de date a Ministerului Sănătății, unde sunt trecuți cei care au avut coronavirus, a fost făcută degeaba. Oficialii de la Bruxelles spun că aceste aplicații de avertizare națională pot duce la întreruperea lanțului de infectare.
Cu excepția unor mici detalii, aplicația este gata de o lună. Se numește COVTRACK, a fost făcută de cercetătorii Institutului de Științe Spațiale de la Măgurele și este la fel de bună ca aplicațiile similare din alte 20 de țări.
Cu bluetooth-ul telefonului deschis ne anunță dacă suntem lângă o persoană depistată pozitiv. Nu vom ști cine e persoana respectivă, protejarea identității e garantată, dar vom fi avertizați că ne-am apropiat de ea și va fi înregistrat timpul pe care l-am petrecut în preajmă.
A costat 800.000 de lei, bani veniți de la Ministerul Educației și Cercetării. Problema este însă, că după investiția financiară și munca de-o vară a cercetătorilor, instituțiile statului par să-și fi pierdut interesul pentru ea.
Mugurel Bălan, Institutul de Științe Spațiale de la Măgurele: „Am finalizat proiectul, l-am prezentat atât instituțiilor cu atribuții în controlul epidemiei, așteptăm să vedem dacă dânșii vor să o folosească. Răspunsul primit de noi de la evaluatorii proiectului a fost că proiectul s-a finalizat cu succes și urmează să fie prezentat factorilor de decizie.”
Factori de decizie înseamnă, de exemplu, Guvernul, Ministerul Sănătății și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Guvernul ne-a transmis doar că au existat niște discuții preliminare în acest sens, care au fost amânate pe fondul controverselor legate de datele personale, o problemă care a fost însă rezolvată de cele 20 de state care au aplicații similare. Ministerul Sănătății spune că nu știe de existența acestei aplicații, iar STS că:
„Pentru dezvoltarea aplicațiilor și a sistemelor informatice, Serviciul de Telecomunicațîi Speciale (STS) primește solicitări și cerințe operaționale de la beneficiarii săi. Menționăm faptul că, până în acest moment, STS nu a primit nicio solicitare în acest sens.”
Așa că totul a rămas în aer.
Mihnea, dezvoltator aplicație: „Fără suportul autorităților și fără a fi inclusă într-un ecosistem, să știm, nu putem informa ceilalți cetățeni dacă au avut contact cu cineva pozitiv.”
Pe lângă avertizarea că am stat lângă o persoană pozitivă, aplicația are și alte funcții extrem de importante pentru autorități. A dezvoltat, de pildă, un model matematic pentru a prognoza evoluția epidemiei în funcție de restricțiile date, detectează zonele aglomerate și ar putea să facă online triajele de la spitale.