Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Jocul săptămânii: Fallout 76

Your browser doesn't support HTML5 video.

jocul săptămânii este Fallout 76. Un Open-World Multiplayer post-apocaliptic, cu arme nucleare şi nişte monştri mutanţi. Ce-ar putea să iasă?

La trei ani de la Fallout 4, Bethesda, compania care a dat viaţa universului vine cu un spin-off. Fallout 76 este construit în jurul aceluiaşi concept post-apocaliptic. Un soi de survival RPG open-world, dar într-o lume…. de patru ori mai mare decât cea din precedenta producţie.

Pe deoparte, fanii sunt supăraţi pentru că nu primesc mai nimic nou pentru un titlu proaspăt lansat. La angoasă contribuie şi starea de lup singuratic pe care ţi-o dă jocul pe parcurs. Cu toate că, dacă eşti fan al seriei, s-ar putea să îţi schimbi sentimentele.

Preţuri extrem de mici la jocuri, la Crazy Sale. VEZI AICI OFERTA

Fallout 76 păstrează, aşadar, direcţia dată de un RPG şi plusează cu factorul multiplayer. Adică, în toată lumea asta, toţi pot trage întru binele comun. Te poţi asocia cu alţi jucători pentru a rezolva aceleaşi misiuni, adică. Doar că, unu, trebuie să te sincronizezi cu ei şi, doi, să fii la prima încercare.

Citește și
iLikeIT
iLikeIT: Cum vă puteţi transforma laptopul într-o maşinărie de gaming

Legat de misiuni… Nu sunt pe tiparul titlurilor din trecut. Nu mai exista personaje care să te îndrume, ci doar... înregistrări audio. Pe care, ce să vezi, trebuie să le cauţi dintr-un loc în altul, ca să poţi termina cu bine questurile. Ca opţiune, poţi să mai umbli constant după armuri, arme, obiecte pe care să le vinzi. Elemente utile supravieţuirii, gen apă ori de-ale gurii. Poţi să-ţi ridici o bază.

Este un joc al răbdării, în care recompensele vin rar şi poate părea plictisitor dacă îl abordezi de capul tău. E mult mai distractiv dacă-ţi inviţi prietenii într-un party. Să vorbim şi despre creaturi - destule prin joc. Să nu uităm că suntem la finalul secolului 21, pe undeva prin West Virginia. Avem zombie sau roboţi scăpaţi de sub control… surprinzător de uşor de învins, totuşi. . Asta deşi...uneori apar încontinuu în jurul tău, fără să-ţi dea momente de respiro!

Exista şi o alternativă: lupta între jucătorii reali - un duel... prea puţin distractiv în condiţiile în care bătălia are drept element declanşator întrebarea "Ne dăm parte, în parte, boss?". Nu tu spionaj, nu tu fineţuri...

Merita cumpărat? Deşi e jocul săptămânii la iLikeIT, părerea mea sinceră e că pentru un neiniţiat în universul Fallout… nu prea. Pe de altă parte, sunt convins că fanii floricelelor Bethesda abia aşteptau să îl joace.

Fallout 76 costă 60 de dolari şi merge pe PC, Xbox şi Playstation.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult