Harta roșie a promisiunilor neîndeplinite de statul român. Elevii nu pot învăța în pandemie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Este vorba despre harta cu zonele ”roșii” a distribuirii de tablete către copiii din România care nu pot învăța online, pentru că nu au posibilități materiale.
Asta înseamnă că, în toate aceste județe ”roșii”, tabletele promise de autorități că vor ajunge la copii până în 14 septembrie, când a început oficial școala, nu au fost livrate.
Astfel, din primul lot de 82.000 de tablete au ajuns la elevi doar 26.000 în 4 județe, marcate cu verde pe hartă: Mureș, Argeș, București și Ilfov.
După cum deja se cunoaște, în Capitală a fost descoperit recent faptul că aproape 10.000 de tablete au fost ținute degeaba timp de circa 2 săptămâni într-un depozit al Inspectoratului Școlar, pentru că nimeni nu a putut să le livreze. Inspectorul școlar general era în concediu medical, din cauza îmbolnăvirii cu noul virus, iar ceilalți angajați nu s-au gândit să le distribuie.
În foarte multe orașe și localități din România, elevii au fost forțați să învețe prin intermediul calculatoarelor și a tabletelor, din cauza restricțiilor impuise de pandemia Covid-19, însă sunt mulți care nu dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra astfel de dispozitive sau nu au semnal bun la internet.
108.000 de tablete din lotul al 2-lea vor ajunge, probabil, la elevi până la sfârșitul acestui an, însă restul până la cele 250.000 de tablete necesare - pentru că în prezent sunt aproximativ 200.000 de copii care nu au dispozitive electronice pentru cursuri - va fi livrat probabil până la finalul semestrului al 2-lea.
Mai trebuie precizat faptul că, din cele aproximativ 22.000 de unități de învățământ, circa 2.000 nu au conexiune la internet.
Tabletele, care sunt distribuite elevilor prin programul ”Școala de acasă”, au incluse și o cartelă de internet, însă, din păcate, semnalul 4G nu este disponibil în toate localitățile.
Manuale digitale în format 3D
Editura Didactică și Pedagogică a lansat recent un proiect prin care elevii își pot transforma lecțiile în călătorii virtuale.
Toate manualele sunt disponibile gratuit pentru profesori și elevi în format digital, electronic. Mai multe detalii citiți aici.
Sursa: C.M.
Etichete: coronavirus , pandemie , scoala , elevi , tablete
Dată publicare: 21-10-2020 11:10