Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum pot ajunge mii de oameni să-și piardă locul de muncă în următorii ani. "Nu mai este posibil"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mii de oameni riscă să-şi piardă jobul în următorii 2-3 ani, dacă nu îşi pun la punct cunoştinţele de operare a calculatorului.

Un studiu recent arată că trecem printr-o digitalizare forţată, mai ales în contextul actualei pandemii.

Veştile sunt însă bune: cursurile de IT au o creştere a numărului de elevi de de la o lună la alta.

Melinda Demeter are 57 de ani şi este consilier de orientare profesională la o companie din Braşov. În ultimele luni şi-a mutat activitatea din sălile de conferinţă în faţa calculatorului, aşa că a fost nevoită să înveţe să se descurce online.

Melinda Dementer, consilier de orientare profesională: "Noi eram obişnuiţi că ne vedem face to face cu toată lumea, acum nu mai este posibil şi trebuia căutată o soluţie ca să ne continuăm activitatea".

Citește și
Radu
Raportorul Digital News Report pentru România: "Se vede că brand-ul PRO TV domină topul"

Pandemia a schimbat regulile jocului şi a accelerat digitalizarea, arata un studiu

Doru Dima, specialist resurse umane: "Tinerii sau oricine îşi doreşte un job trebuie să aibă abilităţile necesare de utilizare a tehnologiei ca să aibă o perioadă de integrare în organizaţie foarte scurtă, altfel nimeni nu o să mai aibă nevoie de ei. Orice job care presupune muncă administrativă sau activităţi repetitive, care se pot transforma prin algoritmi, se vor duce cu siguranţă în online."

Cei mai precauţi au început deja cursuri în domeniu.

Cătălin Ciobanu, reprezentant scoala de formare în IT: "Anul acesta am înregistrat o creştere de 30%. Un aspect pe care l-am observat în ultima perioadă e acela de dezvoltare accelerată a competentelor digitale a companiilor din zona non IT."

Răzvan Voica, CEO scoala de formare IT: "În procent de 90% sunt cei care vor să înveţe chestiile de bază, de la zero, şi undeva la 10%, diferenţa sunt cei care doresc să îşi suplimenteze cunoştinţele deja existente."

Carmen Bantea, cursantă: "Până să încep cursul ştiam să intru pe internet, să scriu o scrisoare pe calculator. Ţinta mea este ca în primăvara să îmi găsesc un post de junior în programare."

Livia Aura Voicu, cursanta: "Consider că este o foarte bună alegere pentru că întotdeauna vei da nas în nas cu tehnologia, indiferent ce job ai. Nu cred că există vreun job în care să nu ai un minim habar de partea asta tehnică."

Şi funcţionarii publici au învăţat să-şi facă treaba şi din faţa monitorului, nu doar de la ghişeu.

Octavian Oprea, vice-președintele Autorității pentru Digitalizarea României: "Am obligat toate instituţiile din România să accepte documente semnate electronic şi să răspundă la fel solicitării cetăţeanului. Undeva în jur de 80% nu aveau partea de online pusă la punct."

Datele Eurostat ne plasează la coada clasamentului la utilizarea calculatorului. Doar 56% din tinerii români au cunoştinţe informatice de bază, în timp ce media europeană e de 80%. În acelaşi timp, avem cele mai slab digitalizate instituţii publice din Uniunea Europeană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult