Cele mai noi tehnologii mobile, prezentate la Târgul Internațional din Barcelona
Your browser doesn't support HTML5 video.
A apărut şi un smartphone care îţi arată, într-o fereastră, ce se întâmplă în faţa ta chiar şi atunci când staii cu ochii lipiţi de telefon. Sunt câteva din noutățile de la târgul internațional dedicat tehnologiei mobile, de la Barcelona.
Realitatea în care trăim se "strecoară" în realitatea virtuală, într-un joc video creat de o companie start-up britanică. Un obiect real - în cazul de față o mică păpuşă samurai - interacționează cu grafica, într-o aplicaţie de realitate virtuală augumentata.
Astfel, figurina devine personaj animat în jocul video. De fapt, magia nu se opreşte aici. Director companie: Avem aici 9 jucării, 9 personaje. Pot fi colecţionate şi recompuse. Fiecare figurină e alcătuită din trei părţi, cap, corp şi partea inferioară. De exemplu, pot să schimb capetele de la un personaj la altul. Şi iată cum am obţinut o combinaţie dragon-samurai. Apoi, prin intermediul aplicaţiei, figurina prinde viaţă.
Măcar într-o anume măsură cei mici vor simţi ce înseamnă să te joci cu jucăriile, să le atingi, să le ţii în mână, ca pe vremea copilăriei părinţilor.
O companie israeliană a prezentat un dispozitiv gen "stylus pen", diferit de cele integrate în alte smartphone-uri de pe piaţă. Cu acesta puteţi scrie pe ecranul unei tablete sau unui telefon inteligent, folosind orice fel de altă suprafaţă - pe masă, pe pereţi, sau chiar pe podea. Pentru că senzorul incorporat detectează mişcările 3D.
De obieci, un smartphone are camere video în faţă şi în spate. Acesta, însă, are o cameră video pe muchia de sus. Adică "în față", dacă telefonul e ţinut în plan orizontal, cea mai comună poziţie în care citeşti sau urmăreşti ceva pe ecran.
Cu o cameră video mereu pornită, filmând în față, utilizatorul vede - într-o fereastră - și lumea reală! Chiar dacă rămâne cu ochii țintuiți în ecran!
Cum rămâne cu dreptul la propria imagine? Producătorul încearcă să-i liniştească pe cei care se tem că ar fi filmaţi fără să ştie.
Producătorul: Va fi un led, mereu aprins, atunci când camera filmează. Va fi și un beep când începe filmarea, un alt beep când se încheie. Așa că nu vrem să spionăm pe nimeni.