Atac fără precedent pe Facebook. Ce trebuie să știe persoanele care au fost delogate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei care au sesizat că au fost delogați au fost în pericol, spun experții în securitate, care ne sfătuiesc să folosim aplicații criptate, ca să nu le dăm pe tavă infractorilor virtuali informațiile personale. Sau pur și simplu să nu purtăm asemenea conversații pe net.
Atacatorii s-au folosit de o funcţie de pe Facebook cu care fiecare utilizator îşi poate vedea contul aşa cum îl văd prietenii. Aceea ar fi fost vulnerabilitatea de care ar fi profitat hackeri şi ar fi intrat în conturi fără parola.
Facebook a descoperit vulnerabilitatea marţea trecută şi a blocat-o. Este posibil să fi fost afectaţi 90 de milioane de utilizatori, inclusiv din România.
Toţi au fost delogaţi ulterior de pe Facebook. Astfel hackerii au fost scoşi din conturile ameninţate. Dacă aţi fost delogat e foarte posibil ca şi contul dumneaoastra să fi fost atacat.
Facebook spune că nu a aflat deocamdată dacă aceste conturi au fost sparte, dacă informaţiile utilizatorilor au fost accesate şi nici cine sunt atacatorii. Dar promite să-i caute.
Comunicat Facebook: "Nu am aflat deocamdată dacă aceste conturi au fost sparte sau informațiile au fost accesate. Nu știm cine stă în spatele atacurilor și de unde vin. Muncim din greu ca să înțelegem aceste detalii."
Pe de altă parte, experţii în securitate cibernetică sunt de părere că dacă au intrat în conturile utilizatorilor, hackerii au avut acces total.
Liviu Arsene, specialist securitate informatică: "La toate informaţiile din contul victimei, ca şi cum s-ar fi logat cu username şi parola. De la număr de telefon, adresa de mail, conversaţii pe care victima le-a purtat cu prieteni, cu apropiaţi. Poze pe care le-a împărtăşit.Tocmai de aceea este recomandat ca atunci când aveţi astfel de conversaţii să folosiţi canale speciale, aplicaţii care sunt concepute special pentru a vă asigura privacy."
Puţină lume ştie, dar şi pe Facebook puteţi discuta securizat. Accesaţi messenger, click pe numele utilizatorului, apoi selectaţi secret conversation. Aici puteţi alege ca mesajele să dispară după câteva secunde. Atenţie, această conversaţie va putea fi văzută doar de pe telefoanele de pe care a fost purtată.
Experţii în securitate spun că nu exista aplicaţii de mesagerie sută la sută sigure, dar dacă le folosim pe cele criptate, le facem munca atacatorilor mai dificilă.
Dacă au fost furate, informaţiile personale pot fi folosite ulterior pentru şantaj ori pentru a sparge alte conturi unde v-aţi logat cu ajutorul Facebook, spun specialiştii.
Cel mai simplu este să nu postaţi informaţii ori fotografii sensibile în mediul online.
Sursa: Pro TV
Etichete: atac cibernetic , facebook , securitate , hackeri , date personale , utilizatori
Dată publicare: 01-10-2018 18:21