Cinci lucruri la care trebuie să fim atenți la reclamele online care oferă "oportunități de investiții" pe bursă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Escrocii se folosesc de cele mai multe ori de imaginea unor companii de stat listate la bursă și promit câștiguri din așa-zise investiții în acțiuni.
Lucian Isac, directorul unei firme de brokeraj, vorbește în cadrul emisiunii „iBani” despre reclamele mincinoase care apar pe rețelele de socializare și care oferă așa-zise "oportunități de investiții" pe bursă.
De cele mai multe ori, aceste reclame se folosesc de imaginea unor oameni cunoscuți și de numele unor companii mari de stat, cum ar fi Hidroelectrica, Transgaz și Romgaz.
Lucian Isac, explică cate sunt cele cinci elemente care ar trebui să ne atragă atenția că reclamele sunt false: dividentele nu sunt lunare, ele se dau o dată sau de două ori pe an; sumele promise sunt uriașe, fiind imposibil să câștigi atât de mulți bani într-un timp atât de scurt; mereu apare promisiunea clară a unui profit, iar un broker nu va promite niciodată un profit anume, tocmai pentru că așa funcționează bursa, în funcție de evoluția economiei și alti factori; se folosesc de imaginea unor persoane cunoscute și acești oameni nu fac recomandări de investiții și escrocii te pun direct să faci transferul de bani, fac că totul să fie foarte simplu.
La nivel național sunt doar 27 de brokeri autorizați. Lista lor este pe site-ul BVB și poate fi găsită AICI.
Reporter: Am văzut cu toții astfel de reclame mincinoase. Din păcate apar ca reclame pe rețelele de socializare. Dar aș vrea să vă întreb care sunt elementele care ar trebui să ne dea de gândit? De exemplu, am văzut că multe din astfel de reclame promit, iată, dividende lunare, deci un câștig lunar. Există așa ceva?
Lucian Isac: „În niciun caz. Dividendul este o parte din profit pe care societatea îl împarte cu acționarii ei. De regulă, dividendul se distribuie o dată pe an și cam în perioada asta a anului sunt rezultatele financiare. Deci dividendul se plătește doar o dată și sunt anumite situații când se plătesc dividende speciale, dar destul de rar și n-are cum dividendul să se plătească lunar, să depășească valoarea sumei investite”.
Reporter: Suma promisa e uriașă de cele mai multe ori. Cum ar trebui să fie așteptarea corectă? Cât putem încasa din dividende?
Lucian Isac: „Bineînțeles că nu, exclus. În cazul de față, Hidroelectrica se tranzacționează la 120 - 130 lei în momentul ăsta pe acțiune, ceea ce înseamnă că am putea să cumpărăm 10 acțiuni de suma asta investită. Dividendul anul trecut a fost în jur de 8 lei. Anul ăsta să zicem că va fi tot în zona asta sau poate ceva un pic mai mare. Încă nu știm că nu s-au anunțat rezultatele la Hidroelectrica. Dacă înmulțim 10 acțiuni cu 8 lei înseamnă 80 lei pe an”.
Reporter: Vedem și sume garantare? Voi nu faceți așa ceva, nu?
Lucian Isac: „Noi, că și firmă, ca brokeri, nu avem voie să garantăm nici măcar un randament la o investiție normală, dar mite să garantăm cât va fi dividendul pentru o anumită societate. Asta este din start. Trebuie să se aprindă o lumină roșie și să evitați astfel de interacțiuni cu astfel de conturi. Mai ales că cine investește știe și este informat că se supune unor riscuri. Că în general, bursa merge așa cum merge și economia și evident, sunt și alte elemente, dar așa cum ne așteptăm la câștiguri, este posibil să fie și perioade cu pierderi”.
Reporter: Am văzut multe astfel de reclame cu persoane cunoscute. Președintele, premierul, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, iată, fac recomandări de investiții.
Lucian Isac: „Niciodată nu se va întâmpla asta. Nici guvernatorul BNR, nici premierul, nici președintele țării nu o să recomande investiția într-o anumită acțiune. Sunt miniștrii, sunt factori decidenți care recomandă și noi susținem cu tărie o prezență cât mai mare a investitorilor pe piața de capital, pentru că este în folosul tuturor, atât personal, cât și al economiei în general, dar nu vor susține investiția în x sau y”.
Reporter: Cine sunt oamenii care promit astfel de lucruri și cum încasează banii?
Lucian Isac: „Am avut cazuri în care au ajuns la noi oameni păgubiți care au depus bani în anumite bancomate de criptomonede și în momentul când au primit o recipisă au dat un cod excrocilor și și-au pierdut banii respectivi, dar au mers mai departe prin mesagerii, prin WhatsApp, le-au instalat, le-au transmis respectivilor păgubiți să-și instaleze anumite aplicații și-au instalat pe telefon. Sunați și verificați: „Domnule, am fost sunat de către X, care se de drept angajatul dvs. că am avut și cazuri de genul ăsta”. Mai mult, se poate verifica la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Fiecare angajat care lucrează în piața de capital este autorizat, are un cod anume de autorizare. Deci așa se poate verifica, să ne informăm”.