Atenție cum folosiți cardul de credit în perioada sărbătorilor. Analist: ”De fapt, e un împrumut de la bancă”, dar ”parșiv”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Dacă nu sunt folosite corect, însă, acestea pot fi destul de costisitoare.
La ce să fim atenți, aflăm de la Ștefana Todică și invitata ei la iBani, analistul bancar Irina Chițu.
Cum funcționează un card de creditȘtefana Todică: Un card de credit poate fi cu adevărat util dacă îl folosim așa cum trebuie. Putem să plătim rate fără să plătim nicio dobândă, dar trebuie să fim și atenți la unele aspecte, pentru că altfel poate să fie foarte costisitor. La ce să fim atenți?
Irina Chițu: ”În primul rând, trebuie să înțelegem cum funcționează, că, așa cum spunea coleg, nu este chiar pentru oricine. Dacă nu te poți abține să-l folosești incorect, atunci mai bine nu-l ai. Cardul de credit este, de fapt, un împrumut de la bancă, dar este un împrumut foarte parșiv, pentru că-l ai tot timpul în buzunar. Sunt bani pe care îi ai pe card, e o linie de credit, care, pe măsură ce dai înapoi din acei bani, se pun la loc. Și deci ai din nou posibilitatea să-i folosești. Și faptul că tu i-ai tot timpul acolo la tine și te duci în magazine, e foarte tentant să dai banii pe ceva ce nu ai nevoie, de fapt, pe dorințe, și poate să faci cumpărături impulsive”.
Ștefana Todică: În niciun caz nu trebuie să retragi bani de la bancomat, pentru că dobânzile sunt foarte mari. Așadar, dobânda este un aspect la care să ne uităm atunci când facem un card de credit. Cât de mari sunt de fapt?
Irina Chițu: ”Hai să începem întâi așa: cardul de credit e card de cumpărături, da? Așa se și cheamă. De ce? Pentru că în momentul în care faci cumpărături direct cu el la comerciant, nu plătești acel comision pe care îl ai dacă tu scoți banii de la bancomat și apoi plătești.
Deci, un card de credit ar fi foarte bine, niciodată să nu-l folosești la ATM, la bancomat. De ce? Pentru că pierzi de trei ori. O dată plătești acest comision de retragere bani de la de la bancomat, care dacă este și la bancomatul altei bănci, sumele poate ajunge foarte mari 2% din cât retragi plus o sumă minimă.
Apoi, la majoritatea cardurilor nu se aplică perioada de grație, adică acea perioadă în care nu se plătesc dobânzi și comisioane, și care poate să fie între 45-60 de zile în care dacă tu nu plătești dobândă, cu condiția să plătești toți banii pe care i-ai împrumutat în perioada de grație, în acea perioadă de grație.”
Sursa: Pro TV
Etichete: cheltuieli , banca , credit , imprumuturi , ibani
Dată publicare: 11-12-2023 11:19