Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zuckerberg a devenit al treilea cel mai bogat om din lume. L-a depășit pe Warren Buffett

Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, l-a depăşit pe Warren Buffett, CEO-ul Berkshire Hathaway, unul dintre cele mai mari conglomerate americane şi ocupă acum poziţia a treia în topul celor mai bogate persoane din lume, scrie Bloomberg.

Zuckerberg, care este depăşit doar de fondatorul Amazon, Jeff Bezos şi de co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, l-a întrecut vineri pe Buffett în clasamentul Bloomberg Billionaires Index, scrie news.ro.

Este pentru prima oară când primii trei cei mai bogaţi oameni ai planetei provin din domeniul tehnologiei. Averea lui Zuckerberg este estimată la 81,6 miliarde de dolari.

Jeff Bezos deţine 142 de miliarde de dolari în timp ce Bill Gates, situat pe locul doi, are o avere estimată la 94 de miliarde de dolari.

Averile provenite din tehnologie reprezintă o cincime din cele peste cinci trilioane de dolari adunate în Bloomberg index, mai mult decât oricare alt sector. Clasamentul, care urmăreşte cele mai bogate 500 de persoane din lume, este actualizat după încheierea fiecărei zile de la bursa din New York, iar în cazul lui Zuckerberg, plasarea sa pe locul al treilea a venit după ce vineri, acţiunile Facebook au crescut cu 2,4%.

Citește și
Mark Zuckerberg
Mark Zuckerberg și-a cerut scuze din nou. Șeful Facebook a fost audiat în Parlamentul European

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult