Vinul spumant Prosecco este în pericol din cauza pandemiei. Agricultorii cer măsuri urgente
Your browser doesn't support HTML5 video.
După ce ministrul Sănătății din Italia a impus carantina pentru români și bulgari, viticultorii din Peninsulă au rămas fără forță de muncă. Patronatele cer Guvernului soluții pentru ca muncitorii din Europa de Est să poată să ajunge și anul acesta la culesul strugurilor Glera, din care se face băutura.
Dacă şampania, născută în Franţa, este băutura succesului şi a sărbătorilor, prosecco a devenit spumantul petrecerilor fine de vară. Vine din nordul Italiei, iar podgoriile sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Însă puţină lume ştie că viile cu struguri pentru prosecco sunt îngrijite şi culese de români. Carantina impusă muncitorilor din România i-a bulversat pe producători.
Giuseppe Collatuzzo, vicepreședinte al Consorțiului Producătorilor de Prosecco din zona Conegliano - Valdobbiadene: Strugurii trebuie culeși, nu rămân în vie, acolo, trebuie să devină prosecco. În cazul nostru, noi avem 92 milioane de sticle, adică 400 - 450 de mii de chintale, pentru această cantitate făcută în acestă zonă manual este nevoie de 4 - 5 mii de persoane, în afară de cei care sunt deja. Nici nu ne gândim că nu vom găsi o soluție, trebuie să găsim o soluție.
Patronatele au cerut guvernului din peninsulă să găsească urgent o soluție: fie un culoar verde, fie o carantină activă.
Giulio Berola, președintele Asociaţiei Confindustria România: Știm bine că din forța de muncă calificată din sectorul agricol din toată Europa provine din Europa de Est aproape 76% chiar din România. Este necesar că guvernele să găsească soluții definitive, stabile, permanente, care pot fi chiar adaptate în funcție de gravitatea epidemiei.
Culesul strugurilor Glera, din care se face Presecco, începe peste o lună.
În judeţul Galaţi, foarte mulţi tineri s-au întors acasă din Italia, de când a izbucnit pandemia. Ştiu că italienii au nevoie de forţă de muncă, mai ales că numeroşi muncitori de pe podgoriile Europei sunt romani.
Cred că undeva la 50%, dacă nu şi mai bine, sunt romani care muncesc în domeniu. O mare parte din prieteni, cunoştinţe care am muncit în străinătate s-au întors în România. Eu cel puţin nu mai plec, mi-am găsit un loc de muncă şi sunt foarte mulţumit, în ţară. Am copii mici, e ceva îngrijorător pentru toată lumea."
Petrică Bratu, angajator în viticultura: "Sunt şi foarte mulţi cunoscuţi, chiar din zona noastră, care lucrează. Ei au plecat cu familiile. Deci lucrează în Italia la ferme mari de vie ei oricum se întorceau şi în ceilalţi ani, că ştim cu toii că e perioada asta, a concediilor. Faţă de ceilalţi ani, urmează să plece cu o săptămână sau două mai înainte, în eventualitatea în care vor fi nevoiţi să stea în carantină"
Guvernul italian monitorizează situația din România și, în funcție de numărul cazurilor înregistrate, va lua o decizie.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 02-08-2020 20:29