Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un român a obținut ștergerea unei datorii de 62.000 de euro la bancă după ce a suferit un accident grav

Un bucureştean a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar .

Banca a acceptat ştergerea întregii datorii pe care acesta o mai avea de achitat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi într-un caz social, din Oradea, pentru care aceeaşi bancă a şters suma de 51.930 de franci elveţieni.

"În cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au fost rezolvate cele mai importante cazuri, din punct de vedere valoric, din istoria concilierii dintre consumatori şi bănci, în România", arată CSALB într-un comunicat.

Ambele cazuri depăşesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui client din Sighetul Marmaţiei.

În primele zile ale acestui an, aceeaşi bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor persoane care aveau cazuri sociale dificile.

Citește și
masina furata
A făcut credit de 10.000 de euro ca să-şi ia maşină, apoi a aflat că e furată

"Banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru B.I. din Bucureşti. Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de euro către consumator. Pentru aceeaşi persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei. Într-un alt caz, din Bucureşti, suma remisă consumatorului V. M. pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei", arată Centrul.

Astfel, în mai puţin de un an, precedentul record valoric a fost depăşit de două ori în cadrul Centrului.

Clientul din Oradea vorbeşte şi el despre ştergerea datoriei de aproape 52.000 de franci elveţieni.

“Am contractat în anul 2007 un credit imobiliar în franci elveţieni. Din cauza crizei imobiliare şi a creşterii cursului CHF, ratele au ajuns chiar să se dubleze, în timp. Până în toamna anului 2018 am reuşit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soţiei, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situaţia să devină critică am apelat la CSALB, în speranţa obţinerii, prin conciliere, a unei conversii şi a reechilibrării creditului. Cu ajutorul CSALB am obţinut mai mult decât puteam spera vreodată, adică remiterea totală a datoriei şi închiderea creditului la care aş mai fi avut de plată circa 12 ani”, a transmis bărbatul.

De asemenea, în urmă cu patru ani, clientul A.S. a împrumutat de la bancă aproximativ 70.000 de euro pentru a-şi cumpăra o casă. Pusese pe picioare o firmă în domeniul IT, după ce studiase şi muncise în afara ţării. În urmă cu doi ani însă, a suferit un accident rutier, în urma căruia a suportat multe intervenţii chirurgicale şi luni de recuperare, care continuă şi în prezent.

A apelat la CSALB, iar banca de la care contractase împrumutul i-a oferit cea mai bună soluţie: ştergerea integrală a datoriei care rămăsese de achitat, adică echivalentul a 62.000 de euro.

În ultimii trei ani şi jumătate, peste 1.400 de români şi-au rezolvat problemele cu băncile şi IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obţinută în urma negocierilor depăşeşte 2 milioane de euro. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult