Țările în care poți trăi decent cu salariul minim. Cum se descurcă românii
Galerie foto
Salariul minim net în România este în acest moment 2.079 de lei, în creștere cu 9,5% față de începutul anului 2023 (1.898 lei). Astfel, România ocupă locul 27 în topul creșterilor, conform clasamentului realizat de Picodi.
Cea mai mare creștere a salariului minim în ultimul an a fost în Argentina (cu 138% mai mult) și Turcia (100% mai mult). La polul opus se regăsesc țările: Franța (3,4%), Germania (2,8%) și Thailanda (2,5%).
De asemenea, sunt și țări unde guvernele au decis să înghețe salariul minim sau să nu îl majoreze, acestea fiind: Spania, Malaezia sau Vietnam.
De asemenea, Picodi a creat un coș alimentar de bază format din opt grupe de produse: pâine, lapte, ouă, brânză, carne, fructe și legume.
- Lapte (10 litri) – 68,10 RON - Pâine (10 pâini, 500 g fiecare) – 53 RON - Orez (1,5 kg) – 11,75 RON - Ouă (20 buc.) – 24,25 RON - Cașcaval (1 kg) – 38,50 RON - Carne (6 kg) – 227,37 RON - Fructe (6 kg) – 37,64 RON - Legume (8 kg) – 42,79 RON
La începutul anului 2024, „coșul de supraviețuire” costă 503,40 lei, cu 17,8% mai mult față de anul trecut. Studiul subliniază că suma reprezintă 24% din slaariul minim net.
„ Acest lucru înseamnă că majorarea prețurilor la alimente a depășit creșterea salariului minim, iar situația celor peste 1,5 milioane de lucrători români care câștigă salariul minim s-a înrăutățit”, se precizează în studiu.
Cel mai confortabil raport dintre coșul de cumpărături și salariul minim se regăsește în Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Luxemburg și Noua Zeelandă. În aceste țări, lucrătorii cheltuiesc mai puțin de ⅒ din salariul minim local pentru alimentele de bază.
România se află mult în urma acestor țări – în țara noastră, coșul de supraviețuire reprezintă 24,2% din salariul minim (locul 36 din 67 posibile). Din acest punct de vedere, România se situează mai sus decât țări precum Republica Moldova (36,1%), Serbia (24,8%) sau Bulgaria (29,7%), dar mai jos decât Ungaria (23,9%) sau Polonia (13,2%).
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , studiu , salariu net , cos de cumparaturi
Dată publicare: 24-01-2024 19:54