”Super-planta” cu care fermierii români au dat lovitura. Profituri tot mai mari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cine nu-şi dă recolta în restaurante ori o transformă în ceaiuri şi tincturi, o vinde peste graniţă. Anul trecut, exportul de plante medicinale s-a apropiat de 3 milioane de euro.
Soţii Olar cultivă salvie pe 6.000 de metri pătraţi în Ocna Mureş, judeţul Alba. De pe întreaga suprafaţă speră să obţină anul acesta 4 tone de plante.
Lidia Olar: "E o cultură foarte profitabilă în comparaţie cu porumbul şi cu grâul. De aceea ne-am şi axat pe această cultură. Semeni o dată, cultivi 10 ani, nu mai investești în lucrări."
Eugen Olar: "Produsul finit e 12 lei/kilogram pe piaţă."
Oamenii transformă o parte din producţia de salvie în siropuri şi tincturi - pe care le vând la târguri - iar restul o dau firmelor, care o prelucrează. Planta este folosită atât în industria farmaceutică, cât şi în cea alimentară şi cosmetică.
O altă plantă medicinală cultivată tot mai mult de fermierii români este aronia.
Fermier: "Am optat pentru cultura de plante medicinale pentru că am vrut să creem produse noi. Este o super-plantă. Aronia este foarte bogată în antioxidanţi, este foarte bună pentru inimă, reglează nivelul de tensiune."
Şi plantaţiile de mentă s-au extins în ultimii ani.
Fermier: "Eu am lucrat ca barman într-un restaurant mare şi am văzut că se folosea foarte mult atât în bucătărie, cât şi în bar, şi am decis să pornesc şi eu o afacere. am convins-o pe bunică să îmi dea terenul şi acum culeg 5-10 kilograme pe zi. Nu am crezut că va merge aşa bine."
Aceste culturi au câştigat teren şi după ce românii şi-au schimbat obiceiurile de consum. În restaurante, salvia dă, tot mai des, aroma fripturilor, iar menta este folosită pentru limonadă ori cocktailuri.
Într-un local, de exemplu, se consumă în fiecare zi un kilogram de mentă proaspătă.
Statul vine în sprijinul fermierilor care cultivă plante medicinale şi aromatice şi le acordă subvenţii de până peste 500 de euro pentru un hectar.
Oana Năstase, purtător de cuvânt APIA Dâmbovița: "Dacă sunt plante medicinale care se cultivă an de an, un producător îşi va lua sprijinul pe hectar, în jurul a o sută de euro, plus ajutorul naţional tranzitoriu. Anul 2018 a fost de 14,7 euro la hectar. Dacă plantele sunt perene şi nu se cultivă anual, nu vor lua decât cei o sută de euro. Dacă producătorul doreşte să înscrie exploataţia în agricultura ecologică, 350 de euro pe hectar pentru producţia de plante medicinale."
Anul trecut, românii au trimis peste graniţă marfă în valoare de 2,6 milioane de euro.