Statul se împrumută din nou de la populație. Cum poți obține dobânzi de până la 7,20% pe an
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Finanţelor, românii pot accesa, începând de miercuri, o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
”Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispoziţie ne arată interesul românilor pentru oportunităţi solide de a economisi în siguranţă. În cadrul ediţiei anterioare a Tezaur, peste 30.000 de români au ales să investească aproape 1,4 miliarde de lei. Randamentul atractiv şi riscurile minime fac din acest instrument o modalitate foarte bună de a face economiile să producă, fiind un instrument accesibil în care nu există restricţii privind suma ce poate fi depusă”, a transmis ministrul Marcel Boloş, potrivit News.ro.
- Între 23 august - 14 septembrie - online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
- Între 23 august - 15 septembrie - de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
- Între 23 august - 14 septembrie în mediul urban şi 23 august - 13 septembrie în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.