Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii au cheltuit 3,8 milioane de euro în vacanța de 1 Mai, doar pe cazare și mic dejun

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu bune şi cu rele, vacanţa a trecut, iar românii sunt ceva mai săraci, dacă ne gândim că au cheltuit doar pentru cazare aproape patru milioane de euro.

Estimarea aparţine Federaţiei Patronatelor din Turism şi se referă doar la sumele încasate de hotelieri. Pe litoral sau la munte, zeci de mii de oameni au închiriat, însă, şi apartamente. Mulţi bani au rămas şi în cluburi. Două dintre cele aflate la mare au avut câştiguri de aproape 1 milion şi jumătate de euro.

Turiştii care au petrecut în cluburile la modă din Mamaia Nord s-au ghidat după un principiu simplu. Banii sunt făcuţi să circule, aşa că într-o zi, într-un singur astfel de loc, încasările de la bar au fost de 170 de mii de euro. Şi au fost patru zile de distracţie.

Proprietarii cluburilor au ştiut cum să îi convingă pe turişti să nu facă economie. Au împrumutat modelul petrecerilor organizate la Monaco pentru milionarii ruşi şi le-au mângâiat orgoliul. La mese, şampania şi vinul au fost aduse cu roabă de ospătari, iar întreg ritualul a fost însoţit de câte un inm. La comenzile mai mici, în boxe, răsuna muzica din „Piraţii din Caribe" iar la cele mai scumpe se auzea imnul „Ligii Campionilor".

Codin Maticiuc: „Aşa cum am preluat tricoul cu capul Versace imens pe piept, aşa am preluat multiplele sticle cu o melodie şi să ne vadă lumea."

Citește și
barajul vidraru, curtea de arges,
Locul perfect de vacanță pentru a evita aglomeraţia de pe Valea Prahovei

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism, în vacanţa de 1 mai, în staţiunile de pe litoralul românesc s-au cazat aproape 28.000 de oameni. Foarte mulţi au închiriat, însă, apartamente. Tocmai de aceea, statisticile poliţiei vorbesc de aproape 80.000 de persoane care au ajuns la mare în ultimele zile.

În medie, un turist a cheltuit 300 de lei pentru o noapte de cazare şi cel puţin 500 de lei pe zi pentru mâncare şi distracţie.

Aurelian Marin, expert în turism: „A fost unul dintre cele mai reuşite deschideri de sezoane. Consumul a fost mult mai mare decât de obicei, deci oamenii au venit într-adevăr decişi să se distreze la maxim, fără limite."

Pe litoralul românesc, cei mai mulţi bani au rămas în Mamaia şi Vama Veche. Operatorii din turism din Costineşti şi Eforie nu au fost pregătiţi. Pe de altă parte în vacanţa de 1 mai, 19.000 de români au preferat staţiunile de la munte, iar în top au fost cele de pe Valea Prahovei. Aici, românii au cheltuit în ultimele zile aproape trei milioane şi jumătate de lei.

În Poiana Braşov, gradul de ocupare a fost de 85 la sută.

Turist: „În mare parte, cazare, masa şi distracţia, de la 150 de lei în sus la cazare pe zi, 400 de lei cu totul cu mâncare."

Mirabela Bârsan, reprezentant hotel: „Au cheltuit la restaurant cam 200 de lei, la SPA cam 150 de lei de persoană."

Şi pensiunile şi restaurantele din Bran au avut oaspeţi.

Iosif Mutașcu, reprezentant restaurant: „A fost mulţumitor. Dacă excludem dată de 1 mai, în care a fost mai slăbuţ, a fost mai bine în restul zilelor."

Mulţi alţii au mers în Bucovina.

Laura Verniciu, Centrul pentru Turism Suceava: „Au fost aproximativ 28.000 de turişti în Bucovina, turişti care nu au căutat numai cazare, ci şi alte posibilităţi de petrecere a timpului liber. Au practicat turismul activ."

În staţiunile balneare au fost încă 16.000 de români, iar în Deltă au ajuns câteva mii. Aici pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele, o singură persoană a lăsat 500 de lei.

CITY BREAK de 1 MAI

Decizia Guvernului de a declara 30 aprilie zi nelucrătoare le-a dat posibilitatea românilor să aleagă mai multe destinaţii externe. Anul acesta foarte mulţi români au ales să petreacă minivacanţa de 1 mai într-un city break în orașe europene.

La Amsterdam, pachetul porneşte de la 400 euro, pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Acelaşi pachet pentru Roma costă de la 309 euro de persoană, în timp ce pentru Paris depăşeşte 300 euro. În Barcelona, la un hotel de trei stele, cu transport și taxe asigurate, se ajunge la suma de 399 euro.

O altă destinaţie preferată a fost Grecia, unde peste o mie de români au plătit pentru un sejur de trei zile cu transport cu autocarul preţuri incepănd cu 92 euro.

Alte câteva mii de români au mers în Bulgaria, atraşi de condițiile oferite şi de reducerile de până la 20% pentru cazările de minimum trei nopţi. Pentru un hotel de patru stele, all inclusive, transport cu autocarul, preţurile au variat între 125-250 euro.

Aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor realizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism - se mai arată în comunicatul Federației Patronatelor din Turismul Românesc

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult