Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România va primi aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică. Inițial, ”statele nordice” s-au opus

România va primi aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin.   

Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) este format din miniștrii economiei și finanțelor din toate statele membre ale Uniunii Europene, fiind responsabil de politica UE în trei domenii principale: politica economică, chestiuni referitoare la impozitare și reglementarea serviciilor financiare.

Astfel, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe inițiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare desfășurată marți, 4 octombrie, la Luxembourg, iar România va primi aproape 1,4 miliarde de euro.

În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro.

”Este vorba de creșterea sumei alocată României de la 750.000.000 la 1,4 miliarde, bani care vor fi folosiți pentru asigurarea independenței energetice și combaterea sărăciei energetice. Aceste fonduri vor fi folosite pentru a putea să susținem categoriile vulnerabile de cetățeni” - a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Citește și
tractor
Orașul din România în care gunoiul de grajd din ferme este transformat în energie electrică

Potrivit ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, miniștrii de Finanțe din țările nordice s-au opus, inițial, propunerii de creștere a fondurilor acordate României.

Acum, acest acord trebuie să ajungă în Parlamentul European.

”A fost o negociere destul de dificilă, pentru că unele state nu au fost de acord cu cheia de alocare, mai ales statele nordice, care foloseau foarte mulți bani din partea de fond de inovare. Însă, în urma discuțiilor din noaptea premergătoare s-a ajuns la un agreement și mă bucură să avem acest acord. România este a 6-a țară beneficiară de sume din REPowerEU, cu o sumă de aproape 1,4 miliarde - 1,39 miliarde de euro. Acest acord va merge în Parlamentul European, în sensul modificării sau în scopul modificării regulamentului și pe mecanismul de redresare și reziliență.

Vestea bună este că o parte din acești bani pot fi folosiți inclusiv pentru proiectele pe care le-au cuprins statele membre în planurile lor de redresare și reziliență, dar mai mult decât atât, pot suplimenta cu proiecte noi în zona de eficiență energetică și combaterea sărăciei energetice proiectele care vin în fața Comisiei Europene.” - a declarat ministrul de Finanțe.

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult