Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România, în a treia zi de stare de urgență. Cluburi, baruri și restaurante închise. Ce rămâne deschis

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a intrat în a treia zi de stare de urgență, iar din motive de siguranță suntem puși în fața unei noi realități.

În premieră, activitatea restaurantelor, cluburilor, barurilor, și teraselor se suspendă. Oamenii nu mai au astfel ocazia să se strângă în același loc și să se îmbolnăvească, însă, pe de altă parte, o mulțime de afaceri vor fi afectate.

Același ordin emis de autorități suspendă toate activitățile culturale și sportive în spații închise, iar adunările mai mari de 100 de persoane sunt interzise, inclusiv în aer liber.

Marcel Vela: „Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcooliece, activitate organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației”.

Pentru prima dată în România ministrul Afacerilor Interne a anunțat suspendarea, prin ordonanță militară, a activității de servire și consum în interiorul restaurantelor, cafenelelor, cluburilor, barurilor, dar și pe terase sau în interiorul hotelurilor.

Citește și
ludovic orban
Premierul, despre coronavirus: ”Sunt efecte negative în economie din ce în ce mai clare”

Este permisă, așadar, livrarea la domiciliu. De aseamenea, clienții pot ridică personal produsele alimentare sau băuturile de la restaurant, inclusiv cu mașină la geam, iar în cazul hotelurilor, pot comanda direct în cameră.

Marcel Vela: „Următoarea decizie interzice organziarea și desfășurarea orecarui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane în spații deschise”.

Cei care organizează orice fel de evenimente în aer liber, cu mai puțin de 100 de persoane, trebuie să se asigure, prin măsuri drastice, că oamenii pot păstra distanță de siguranță de cel puțin un metru între ei.

La 24 de ore de la publicarea ordonanței militare în monitorul oficial, adică de joi dimineață, se interzicea origanizarea oricărui eveniment cultural, științific, artistic, sportiv ori de divertisment. Cu alte cuvinte, sunt interzice concertele, spectacolele de teatru, campionatele sportive, dar și activitățile din interiorul sălilor de sport.

Se suspendă și activitatea tratamentelor balneare sau în centrele de relaxare și spa, îngrijire persoanală și înfrumusețare.

Chiar dacă centrele comerciale rămân deschise, se închid zonele de restaurant din interiorul mall-urilor, acolo unde oamenii își puteau cumpără mâncare și se puteau așeza la mese. De altfel, tot în interiorul mall-urilor se închid și toate saloanele de înfrumusețare, dar și birourile de pașapoarte. Rămân deschise însă farmaciile, magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte și supermarketurile, însă cu reguli stricte pentru clienți: respectarea distanței de siguranță, iar în interiorul magazinelor va fi permisă intrarea a câte 3-5 clienți maximum în același timp.

Nemulțumiți de această decizie sunt proprietarii magazinelor din interiorul mall-urilor. Aceștia cer, prin Organizația Patronală a retailerilor din România, unde sunt peste 500 de magazine din toată țara, suspendarea contractelor de închiriere pe durata stării de urgență. Altfel, avertizează patronatul din comerț, există riscul ca toată industria de retail să între în colaps și să nu-și poată plăti angajații.

Toate aceste măsuri drastice sunt luate, insistă autorititatile, pentru a ne proteja.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult