România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești
Este vorba despre despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi, în valoare de aproape 85 de milioane de euro, a transmis pentru Profit.ro Ministerul Finanțelor.
Conform sursei citate, banii trebuie dați grupului austriac Petrochemical Holding GmbH, care este controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski.
Acesta a deținut până în 2016 un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA, aflată în faliment, fosta operatoare a rafinăriei, oprită în 2008.
″Tribunalul arbitral s-a pronunțat în dosarul nr. ARB/19/21 și a decis că România a încălcat Tratatul Cartei Energiei, reținând că, prin deciziile ANAF din 21 decembrie 2015 și din 4 ianuarie 2016, de instituire a unui sechestru asupra bunurilor societății RAFO, i s-a refuzat reclamantului dreptul la un tratament corect și echitabil stabilit prin acest tratat și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/1997″, au declarat pentru Profit.ro cei de la Finanțe.
Citește mai mult pe profit.ro.