România a fost în 2023 singura țară din UE în procedură de deficit excesiv, iar în 2024 ar putea fi și mai rău
România declara la sfârșitul lunii octombrie un deficit bugetar de 3,97% din PIB și va încheia anul 2023 cu un deficit ce va sări de 5-5,5%, potrivit estimărilor oficiale. Chiar 6%, după calculele FMI.
Cu mult peste ținta asumată de 4,4%, în condițiile în care țara noastră era oricum singura din Uniunea Europeană aflată în procedura de deficit excesiv.
România se afla, de altfel, încă din 2020 în procedură de deficit excesiv, iar experții avertizează că anul electoral 2024 va chiar și mai rău în această privință.
Este imposibil de anticipat o cifră, cert este că traiectoria României va fi una sinuoasă: de la aproape 10% în 2020, la 6,7% în 2021 și 5,7% în 2022, până la circa 5,5% în 2023 și, posibil, o recădere spre 6% în 2024.
În termeni absoluți, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni ale anului în curs, respectiv la 62,81 miliarde de lei, faţă de un deficit de 47,12 miliarde lei (3,34% din PIB) aferent primelor 10 luni din 2022. Adică o creștere reală de aproape 50%, într-un singur an.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu motiva în octombrie creșterea uriașă a deficitului bugetar a României prin nivelul record al investițiilor; altfel spus, Guvernul a investit în dezvoltarea României.
Guvernul găsește mereu scuze, dar niciodată soluții”Este evident că deja constructorii sunt în avans cu lucrările. Sunt ferm convins că dacă am fi fost în Schengen ar fi fost şi mai în avans şi lucrurile ar fi mers mult mai uşor. În acest moment, România are un deficit de 56 de miliarde şi cheltuieli de investiţii de 57 de miliarde. Este pentru prima oară în istoria României când s-a creat acest echilibru între deficit şi investiţii”, spunea premierul.
Ce a ”omis” să spună atunci Ciolacu era că jumătate din suma anunțată de el ca investiții provenea, de fapt, din fondurile Uniunii Europene.
În aceste condiții, deficitul bugetar pe anul 2024 este posibil să depăşească semnificativ deficitul pentru 2023, existând riscuri majore cu privire la procesul de consolidare bugetară, a avertizat Consiliul Fiscal într-o opinie preliminară cu privire la proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat şi la Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2024 – 2026.
Toate acestea se întâmplă pe fondul unei incapacități aproape sinucigașe a guvernanților de a colecta TVA-ul. România se află detașat pe ultimul loc în UE la colectarea TVA și pierde din această cauză 9 miliarde de euro, bani prin care și-ar înjumătăți deficitul bugetar și și-ar rezolva, practic, problemele financiare.
Explicațiile vin din mai multe surse- de la falimentul și insolvența unor firme, până la economia la negru, iar Guvernul va găsi întotdeauna o scuză. Se dovedește însă complet incapabil să găsească și o soluție.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , deficit bugetar , deficit excesiv
Dată publicare: 30-12-2023 16:57