Raport OECD: Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial
Asta reiese dintr-un raport internaţional, al ''Organizaţiei pentru cooperare și dezvoltare economică''.
Angel Gurria, Secretar General al OECD: “Ne aflăm în mijlocul unei crize globale combinate, cele mai grave crize sanitare, economice și sociale, cumulate, la care am asistat vreodată oricare dintre noi. Deja 400.000 de morți, peste 7 milioane de cazuri de infectare înregistrate până acum. Și ambele statistici sunt, probabil, contrazise de realitate. La nivel global, o scădere economică de 6 procente, pe care o estimăm pentru 2020, este cu mult sub toate estimările făcute vreodată în 60 de ani de când OECD a fost creată~. Dintre țările dezvoltate, Marea Britanie se va confrunta cu cea mai gravă contracție economică, în 2020, ca urmare a restricțiilor de izolare impuse de la primul val de al pandemiei de coronavirus. Astfel, PIB-ul în Regatul Unit ar putea scădea cu 11 procente și jumătate, conform predicțiilor OECD. Boris Johnson, Premierul Marii Britanii: “Nu e nicio îndoială, desigur. Mă tem că, în mod tragic, foarte mulți își vor pierde locurile de muncă. E inevitabil, din cauza efectelor virusului asupra economiei și din cauza opririi economiei”. Pentru Franța este de așteptat o contracție a PIB-ului anual de 11,4%, iar pentru Italia, estimările la fel de pesimiste indică o scădere de 11,3 la sută. Angel Gurria, Secretar General al OECD: “Acum, sute de milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă și acesta este scenariul în care nu avem și un al doilea val al pandemiei. Dacă ar veni și această a două lovitură, estimăm o posibilă scădere a PIB-ului global de 7,5%. Și am putea avea, pe toată planeta, încă 40 de milioane de șomeri”. Turismul, companiile de transport aerian, întreprinderile mici și mijlocii - sunt sectoarele cele mai afectate de pandemie. Pentru comerțul global, deja în stagnare înainte de izbucnirea economiei, așteptăm o contracție între 9 și 11, poate 12 procente.