Puțini turiști cunosc o informație foarte importantă atunci când călătoresc cu avionul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Legislația europeană spune că puteți să vă cumpărați tot ce aveți nevoie ca să va continuați concediul, pentru ca mai apoi... compania aeriană să va deconteze cheltuielile.
Cum transportatorii nu vorbesc des despre asta, prea puțini călători știu că au acest drept.
O tânăra a avut ghinionul că în două vacanțe diferite să rămână fără bagaje pentru câteva zile. Prima dată, când a călătorit în Thailanda, valiza i-a ajuns cu 3 zile întârziere.
Compania aeriană i-a oferit atunci 300 de euro despăgubiri, fără să ceară asta. Când însă s-a întors dintr-o altă vacanță, de la Paris, bagajul i-a întârziat 6 zile.
Pasager: "În bagaj aveam și bani, documente și carduri. Nu m-a sunat nimeni, m-am trezit cu bagajul la ușă. Unde să cer despăgubiri, dacă nici la mail nu mi-au răspuns".
Tânăra făcuse și o reclamație înainte. Nu a primit însă niciun răspuns. De ce?
Reprezentanții companiei au declarat că nu mai era necesar un răspuns, de vreme ce problema fusese rezolvată. Iar de despăgubiri nu a fost vorba, pentru că pasagera nu a cerut așa ceva. Cât despre întârziere, reprezentanții companiei spun că a fost cauzată de o greva de pe aeroportul din Paris.
Marian Mihail, avocat: "Ar trebui să primească contravaloarea tuturor bunurilor de imediată necesitate pe care dumneaei le-a achizionat de când a aterizat și până când a primit bagajul.”
Raluca Danes, avocat: "Legislația privind pierderea, distrugerea sau întârzierea bagajelor este reglementată de Convenția de la Montreal, care e transpusă și într-un regulament european."
Legislația spune că puteți primi cel mult 1200 de euro despăgubiri. Puteți însă să ajungeți la această sumă doar dacă demonstrați că aveți în bagaj obiecte care depășesc această valoare.
O puteți face doar înainte de cursa la biroul de check-in. Acolo trebuie să arătați dacă aveți în bagaj genți, bijuterii sau alte obiecte scumpe.
Puțini turiști sunt însă informați de companii că au aceste drepturi.
Marian Mihail, avocat: "Pasagerul depinde foarte mult de funcționarul pe care îl întâlnește la ghișeu și care îi preia reclamația. Acesta poate să îl anunțe sau nu de drepturile pe care le are. Nu este obligat"
Nu uitați să păstrați bonurile fiscale ale cumpărăturilor, eticheta de identificare a bagajului, iar atunci când va dați seama că valiza a nu a venit pe bandă, mergeți imediat la biroul de informații și reclamații.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 02-08-2018 19:32