Pensionarii din România se descurcă greu cu banii. Doar 1 din 5 angajați reușește să economisească pentru bătrânețe
Your browser doesn't support HTML5 video.
În realitate, abia trece de jumătate și sunt prea puțini cei care reușesc să pună deoparte, din timpul vieții active, bani pentru bătrânețe.
Mulți dintre pensionarii români spun că nu se descurcă cu banii.
Pensionară: „Încerc să mai muncesc și eu, mă mai ajută și fetele, dar nu prea îmi vine să cer la ele, că au și ele nevoile lor.”
Întrebați cum ar arăta o pensie medie decentă, cei care au răspuns unui sondaj recent au spus că aceasta ar trebui să ajungă la 4.945 de lei. Cu alte cuvinte, echivalentul a 1.000 de euro.
Mult peste pensia medie din prezent, care ajunge la 2.757 lei. În România, doar un pensionar din 10 are peste o mie de euro.
Cheltuielile sunt mari. Coșul minim de consum pentru un trai decent ar fi de aproape 4.000 de lei, bani necesari pentru casă, mâncare, transport și altele, arată o analiză pe baza prețurilor INS. Însă nevoile unei persoane în vârstă pot fi mai mari, dacă se adaugă și eventuale tratamente medicale.
În aceste condiții, angajații de astăzi au multe temeri cu privire la pensia de stat pe care o vor primi ei. 58% cred că statul va avea dificultăți pentru plata pensiilor, 77% spun că nu le e clar nici ce pensie vor primi și mulți cred că va crește vârsta de pensionare. Dar o treime sunt și optimiști și cred că statul va asigura fără probleme pensiile generațiilor viitoare.
Din păcate, doar 22% reușesc să economisească pentru pensie.
Alina Dincu, coordonatoarea studiului: „Dacă ne uităm specific la rezervele financiare pe care oamenii le fac pe parcursul unui an, cei mai mulți dintre români ne spun că economisesc, procentul e undeva la 63%, dar economisesc pentru situațiile de urgență ale vieții, economisesc pentru vacanțe, economisesc pentru a-și moderniza locuința. Specific pentru pensie este foarte dificil să economisească.”
Pilonul II este o formă de economisire obligatorie, ca angajații să aibă și o pensie privată. 78% știu că banii strânși sunt proprietatea celui care contribuie, arată sondajul, dar mai puțini știu că banii sunt garantați și nu pot fi pierduți, iar până la vârsta pensionării sunt investiți continuu pentru a obține și un câștig.
Sondajul a fost realizat de ISRA și Asociația pentru pensiile administrate privat, pe un eșantion de 1.100 de persoane active profesional, între 25 și 60 de ani, din mediul urban, marja de eroare fiind de 2,9%.