Paradoxul românesc: locuințele nu se mai vând, dar cresc prețurile. Ce oferte au dezvoltatorii imobiliari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit datelor analizate de o platformă de specialitate, acestea au rămas la fel de scumpe în Cluj, Brașov ori Constanța, și doar în Capitală s-a înregistrat o ușoară scadere de preț.
Deocamdată, la Târgul Național Imobiliar din București, dezvoltatorii au pregătit oferte cât mai bune pentru a-și găsi repede clienţi.
Locuințele s-au scumpit cu 0,3% în primul trimestrul al acestui an față de ultimele trei luni din 2022.
Cel mai ridicat preț rămâne în Cluj-Napoca, unde un metru pătrat ajunge la 2.420 de euro în prezent. Pe locul al doilea este Bucureștiul, cu un preț mediu de 1.660 de euro pe metru pătrat.
Capitala este singurul oraș în care în primul trimestru vedem o scădere de 0,9%. În urcare ușoară sunt prețurile din Brașov, Constanța, Timișoara și Iași, potrivit unei platfome de imobiliare.
Raluca Aftenie, consultant vânzări: ”A fost o perioadă destul de grea, mai ales din punct de vedere economic, de la începutul anului și am încercat să menținem prețurile exact la fel ca până acum”.
Pe de altă parte, s-au ieftinit locuințele în Danemarca, Germania, Spania, Franța. De pildă, în Spania, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, și tranzacțiile au înregistrat o scădere de la an la an de 5,7%.
Horia Ion, președintele asociației brokerilor imobiliari: ”Dacă ne raportăm la piața europeană, în România prețurile sunt destul de mici, au scăzut mai puțin dacă ne raportăm doar la Europa de Est”.
Clienții încă evită să cumpere o locuință cu credit. Cele mai multe vânzări sunt cu banii jos. Cei care nu au suficiente economii preferă să aștepte.
Anul acest s-au vândut, până acum, cu 43.000 de locuințe mai puțin decât anul trecutBărbat: ”Doar mă informez despre situația reală din piață”.
Bărbat: ”Încă nu am ajuns la faza de creditare. Ținând cont de vremuri, este cam delicat, trebuie cu mare atenție”.
Chiar dacă prețurile nu au fost afectate, vânzările au scăzut în ultimele luni. Așa că dezvoltatorii profită de evenimentele de profil cum ar fi și acest târg și vin cu diferite oferte. De pildă, unii vânzători oferă 10% discount pentru o locuință cumpărată ori 50% reducere pentru un loc de parcare.
Datele de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că în primele patru luni ale anului au fost cumpărate aproape 180.000 de locuințe, cu peste 43.000 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.
Adina Matei, managerul general al unei companii: ”A fost un an mediu, clienții se tem de accesarea de credite pentru că nu știu cum vor crește dobânzile, clienții sunt rezervați, dar sunt și clienți care au flux de numerar și sunt dispuși să investească”.
Târgul Național Imobiliar din București este deschis până duminică. Intrarea costă 20 de lei.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 19-05-2023 21:09